iRiver E50, îmbrăcat în aluminiu

11.12.2008
iRiver E50, îmbrăcat în aluminiu

După informaţiile legate de oferta iRiver pentru utilizatorii cu buget limitat, iată că producătorul corean ne încântă cu un player orientat spre segmentul mainstream. Dacă am vrea să fim răutăcioşi, am spune că viitorul E50 va arăta foarte asemănător cu T6. La o privire puţin mai atentă, cele două se diferenţiază destul de mult. Carcasa este prima care iese în evidenţă. În cazul lui T6 a fost folosit plasticul, însă E50 este îmbrăcat elegant în aluminiu mătuit. Afişajul de 1.8” cu rezoluţie 176×220 este comun celor două modele, dar la E50 a fost încadrat de un chenar negru lucios aflat sub ecranul de protecţie.

iRiver E50, cu carcasa de aluminiu

Ceea ce ar trebui să impresioneze viitori cumpărători, pe lângă carcasa de metalică, este autonomia specificată pentru iRiver E50. Dacă se întrunesc o serie de condiţii nespecificate, se poate asculta muzică timp de 52 de ore cu acest player. Dimensiunile sale sunt de 39x88x8 mm, iar memoria internă poate stoca 2 GB, 4 GB sau 8 GB de date. Alături de tunerul FM cu înregistrare şi microfonul încorporat, E50 dispune de un egalizator pe 10 benzi şi suportă fişiere audio de tip FLAC. Deşi ecranul nu este creat în mod special pentru redarea clipurilor video, player-ul suportă formatul SMV. De asemenea, pot fi afişate imagini de tip JPEG, BMP şi GIF. iRiver E50 este aşteptat în ianuarie, preţul estimat pentru versiunea cu 4 GB fiind de 70 €. Pe piaţa românească el ar putea întârzia puţin.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News