Poze spion (sau falsificate) ale unui presupus nou iPod Nano au fost publicate de cei de la 9to5 şi apoi preluate de toate marile site-uri din domeniu. Cu stupoare insă, observăm că noile Nano-uri, aşa cum ne sunt înfăţişate în aceste fotografii, au devenit obeze.
Nano-urile supraponderale dispun acum de un ecran mai mare în partea lor superioară şi aceeaşi rotiţă Apple. Ele probabil vor putea reda fişiere video. Dar totuşi, de ce sunt atât de mari?
Ţineţi minte modul impresionant în care Steve Jobs a prezentat Nano-ul, scoţându-l din buzunarul pentru mărunţiş al jeanşilor săi? Ei bine, grasul de Nano din poze nu ar încăpea probabil nici într-un buzunar normal…
Comunitatea online a catalogat pozele ca falsuri, schiţe în Photoshop. Totuşi, oficialii Apple au cerut unor site-uri mari, precum Gizmodo, să nu mai afişeze aceste poze. De ce ar fi facut-o dacă nu erau adevărate? Oare chiar aşa va arăta iPod-ul Nano în viitor? Spre binele său, sper să nu, pentru că ar pierde cel mai important atu ce îl are în faţa concurenţei: imaginea.