SanDisk Sansa Clip+ – un update minor pentru un player minuscul

01.09.2009
SanDisk Sansa Clip+ – un update minor pentru un player minuscul

Înainte de lansarea ultimei generaţii de iPod Shuffle, SanDisk Sansa Clip era un concurent chiar şi prin prisma dimensiunilor. Se pare însă că nimeni nu doreşte să se ia la întrecere cu Apple în construirea unui player cât mai mic, fără ecran şi butoane, iar update-ul lui Sansa Clip este mai mult unul estetic. Dimensiunile au rămas aceleaşi, însă carcasa este colorată doar în partea frontală. Controller-ul rotund de sub ecranul OLED, rezultat direct al tendiţei de-a copia iPod-ul, a fost înlocuit la Sansa Clip+ cu unul pătrat.

SanDisk Sansa Clip+ - cu memorie mai multă şi slot microSD

Iniţial, Sansa Clip a fost disponibil cu memorie internă de 1 GB şi 2 GB. Noua versiune a sa este oferită cu 2 GB, 4 GB şi 8 GB. În afară de upgrade-ul de memorie absolut necesar, micuţul player aduce şi un slot pentru carduri microSD. Cu el, SanDisk încearcă să resusciteze interesul pentru slotMusic, un format propriu de comercializare a muzicii digitale. Preţul lui SanDisk Sansa Clip+ va fi de 40 $, 50 $ şi respectiv 70 $ în funcţie de cantitatea de memorie. Tot ce sperăm este că producătorul nu a schimbat ieşirea audio de calitate cu care ne-am întâlnit la prima versiune.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News