Un aer proaspăt pentru iPod

16.11.2006
Un aer proaspăt pentru iPod
iPod încă aşteaptă noua generaţie

În cadrul procesului de restilizare şi îmbunătăţire la care a fost supusă familia iPod în această toamnă, seniorul se pare că a fost puţin marginalizat. Şi asta deoarece pe când modelele Shuffle şi Nano se deosebesc mult de predecesoarele lor, trecerea de la iPod 5 la 5.5 este mult mai puţin evidentă.

iPod

De fapt, la exterior, nimic nu s-a modificat. Apple a mers pe deviza "ce e bun nu trebuie schimbat" şi astfel a păstrat aspectul clasic şi funcţional al predecesorului. Dintre elemente remarcăm clasica rotiţă de control multifuncţională, cu ajutorul căreia putem accesa toate funcţiile dispozitivului şi carcasa din acelaşi material predispus la zgârieturi. Nu ne-ar fi părut deloc rău ca iPod-ul să primească învelişul de aluminiu de la Nano, dar cum nu s-a întâmplat trebuie să ne mulţumim cu unul din multele modele de huse existente pe piaţă. Pe de altă parte, pe partea internă destule s-au schimbat… Să le luăm pe rând.

Mulţi ar fi dorit poate un ecran mai mare decât cel de 2,5" existent. Dar acest lucru nu a fost posibil, crescând în schimb cu peste 60% luminozitatea sa. Astfel, calitatea fimelor vizionate este una foarte bună. În plus, tot la acest capitol, Apple a început să pună la dispoziţie prin serviciul iTunes format video în rezoluţie mai mare, 640 x 480 px, faţă de mai vechile versiuni pe 320 x 240 px. Dar cu ce ne ajută acest fapt dacă rezoluţia ecranului unui iPod este de 320 x 240 px. Ei bine, ne ajută în cazul în care îl conectăm la un dock TV, pentru a vizualiza imaginile pe un ecran mai mare. Acest lucru a dus implicit la creşterea dimensiunilor fişierelor, dar nu vă faceţi probleme, Apple s-a gândit şi la acest neajuns.

iPod

Astfel, pentru a avea destul spaţiu de stocare, modelul de 60 GB a fost înlocuit cu unul de 80 de GB. Destul pentru a stoca pâna la 20.000 de melodii, 100 ore de filme sau orice combinaţie între acestea. Desigur, iPod-ul suportă şi format foto, având integrat un album foto avansat cu thumbnail-uri. Noutatea vine prin faptul că noua generaţie poate stoca şi joculeţe, pe care le vom găsi la preţuri destul de mici pe iTunes. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce, dar sigur vă va plăcea să vă destindeţi cu un Mahjong, Texas Hold’em sau Pac Man uneori.

iPod

La capitolul software întâlnim aceleaşi plusuri şi minusuri ca şi la Nano: funcţia de căutare în melodii, necesitatea folosirii softului de la iTunes (care bineînţeles nu vine livrat în pachet pentru că CD-ul cu acesta a fost exclus) sau funcţia ajutătoare la navigare (când navigăm rapid printr-o listă de melodii, în mijlocul display-ului se afişează prima literă a obiectului selectat, facilitând găsirea piesei căutate de exemplu).

Americanii au "lucrat" şi la baterie, noul iPod având o autonomie sporită faţă de predecesor: până la 20 de ore de ascultat muzică sau 6,5 ore de vizionat filme. Impresionant şi îndeajuns pentru un drum destul de lung.

Şi, ca totul să fie şi mai frumos, Apple a umblat şi la partea care pe noi românii ne „doare" cel mai tare, adică la preţ. Pe piaţa din SUA, modelul de 30 GB este disponibil la 249$ iar cel de 80 GB la 349$, adică cu 50$ mai ieftin decât modelul de 60 GB din generaţia precedentă. Deisgur la noi în ţară preţurile sunt mai mari decât acestea, dar orice reducere e binevenită, în condiţiile în care la noi "fenomenul iPod" nu a prins atât de mult. Şi singurul motiv este după părerea mea preţul, foarte mare pentru omul de rând.

Astfel, prin micile plusuri aduse la capitole importante precum funcţionalitatea, capacitatea de stocare, display sau autonomie, noul iPod este un demn continuator al seriei sale. Cu toate acestea, nu cred că există destule argumente pentru un posesor de iPod din seria 5 să treacă la unul din generaţia 5.5, de aceea eu unul aştept cu real interes să vedem ce ne va oferi iPod-ul 6, şi mai ales când va fi acesta lansat, în condiţiile în care şi alţi mari jucători de pe piaţa IT au început să se implice serios în lumea player-elor MP3 de mari dimensiuni.

Familia iPod are un nou aer

În ziua de astăzi player-ul MP3 a devenit pentru mulţi oameni un accesoriu indispensabil. Fie că merg la servici, se deplasează pe o distanţă lungă sau coboară până la magazinul de la colţ, multe persoane preferă să îşi ia cu ele şi micul accesoriu cu căşti. Şi ce alt MP3 player este mai faimos decât cele din seria iPod a americanilor de la Apple.

familia iPod

Pentru cei care se întreabă cum a pornit acest "fenomen" iPod, ei bine, răspunsul este simplu: de la încercarea gigantului american de a pătrunde pe o nişă de piaţă cu potenţial mare de dezvoltare, dar încă neexploatată la începutul anilor 2000. Astfel, în octombrie 2001 este lansată prima generaţie a seriei iPod, un dispozitiv pe care reprezentanţii Apple îl considerau compromisul perfect între dimensiune si capacitatea de stocare. Şi succesul a fost cel scontat, iPod-ul ajugând în scurt timp să domine piaţa MP3 player-elor, impunându-se prin performanţe, design şi rezistenţă.

Dar destul cu istoria, acum vorbim de prezent, şi multe lucruri s-au schimbat în familia iPod, însă acestea nu fac subiectul actualului articol. Astfel, dupa 5 ani de la primul model, Apple lansează în septembrie 2006 o nouă serie de modele. De fapt, nu "nouă" este cuvântul potrivit, ci mai degrabă revizuită. Şi o sa vedeţi de ce.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News