Apple ar putea avea probleme în China: brand-ul Vision Pro aparține celui mai mare rival al său

15.06.2023
Apple ar putea avea probleme în China: brand-ul Vision Pro aparține celui mai mare rival al său

Vision Pro este clar pariul pe care Apple îl face pentru viitorul afacerilor sale, dorind probabil ca într-un viitor îndepărtat cu toții să renunțăm la toate celelalte dispozitive în favoarea unor ochelari AR de dimensiuni mici care să ofere aceeași funcționalitate precum dispozitivul prezentat la începutul lunii. Până atunci însă, Apple va trebui să lămurească o problemă pe care o va avea cu siguranță în China, unde marca înregistrată pentru numele Vision Pro aparține unuia dintre cei mai mari rivali ai săi.

Huawei deține marca Vision Pro în China

Conform site-ului chinez MyDrivers, marca înregistrată pentru utilizarea numelui Vision Pro în China a fost înregistrat deja de patru ani. Pe data de 16 mai 2019, Huawei înregistra numele, pentru a fi folosit pe o perioadă de 10 ani, exclusiv, între 28 noiembrie 2021 și 27 noiembrie 2031. Astfel, dacă Apple vrea să folosească acest nume pentru dispozitivul său mixed reality prezentat sub numele Vision Pro la WWDC 2023, Apple va trebui să plătească pentru asta către Huawei.

Totuși, nu este tocmai clar dacă Huawei va dori să licențieze numele către Apple. Cele două companii vor trebui să negocieze mai întâi și să ajungă la un consens. În cazul în care Apple nu va reuși să convingă Huawei să le licențieze sau să le vândă marca înregistrată din China, compania ar putea să redenumească produsul său AR/VR pentru această piață.

vision pro huawei

Am mai văzut produse cu nume diferite pentru diverse regiuni, unele din aceleași motive precum cea de față, altele pentru că anumite nume sunt mai ușor de promovat în anumite regiuni. De exemplu, noul pliabil de la Motorola se vinde drept Razr+ în SUA, deși în restul lumii are sufixul Ultra.

Apple s-a mai regăsit în trecut în această situație. O companie chineză numită Proview Technology deținea deja marca pe numele iPad în China, iar Apple a trebuit să îi plătească 60 de milioane de dolari pentru a putea folosi acest brand în această țară.

Momentan însă, Vision Pro nici nu a fost confirmat pentru lansare în China. Apple a anunțat doar o lansare în SUA la începutul anului următor, iar o lansare în mai multe țări este programată pentru mai târziu. Probabil că România nu se va afla printre țările care vor primi acest produs în prima generație.

sursa: MyDrivers

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult