Apple înregistrează marca xrOS, numele sistemului său de operare pentru dispozitivul VR Reality Pro

16.05.2023
Apple înregistrează marca xrOS, numele sistemului său de operare pentru dispozitivul VR Reality Pro
foto: imagine generată cu Leonardo.AI

Doar câteva săptămâni ne mai despart de WWDC 2023, evenimentul anual în cadrul căruia Apple anunță noile sale ambiții în domeniul software. Anul acesta s-ar putea însă să vedem și o nouă inițiativă software a companiei, pe lângă deja obișnuitele iOS, macOS, watchOS, tvOS și iPadOS. După multe luni de zvonuri, Apple înregistrează o marcă pentru „xrOS”, sistemul de operare pentru dispozitivul său VR.

xrOS va fi, cel mai probabil, anunțat la WWDC 2023

Până acum, software-ul care urma să fie preinstalat pe headset-ul VR de la Apple a fost numit realityOS sau rOS, însă recent au început să apară zvonuri despre denumirea xrOS. „XR” ar veni de la „miXed Reality”, un termen care înglobează un doar realitatea virtuală, ci și realitatea augmentată, sau combinații ale celor două tehnologii. Întrucât scopul final al Apple este să aducă pe piață ochelarii cu realitate augmentată, este de înțeles de ce alege de la început un nume precum „mixed reality OS/xrOS”.

Primul pas către acest viitor în care toată informația pe care ne-o luăm acum de pe un smartphone va fi direct în fața ochilor pe lentilele unor ochelari, este să creeze un ecosistem de dispozitive și software care să fie deja în mâinile utilizatorilor. Realitatea virtuală este deja o tehnologie matură, care permite și funcții „AR” prin intermediul camerelor folosite pentru tracking, deci atunci când tehnologia va permite realizarea ochelarilor, totul ar trebui să funcționeze direct.

xros trade mark

xrOS este momentan înregistrat în Noua Zeelandă, de o companie numită DeepDive LLC, care pare să fie o companie subsidiară Apple, realizată special pentru a înregistra brevete și mărci, pentru a nu atrage atenția. Faptul că logo-ul xrOS folosește aceleași font-uri Apple și același design precum cel al iOS este însă destul de evident.

Reality Pro va fi un dispozitiv VR foarte scump

Apple ar putea anunța xrOS la WWDC, alături de dispozitivul de realitate virtuală Reality Pro. Acesta ar fi un dispozitiv cu un preț imens, de 3.000 de dolari, echipat cu un procesor Apple M2 și cu un ecran microLED 4K. Pentru tracking, Apple ar folosi până la 12 camere, iar senzori pentru poziția capului și direcției ochilor ar fi de asemenea integrați.

Compania pariază pe acest produs că va fi următorul său iPhone sau Apple Watch, însă nu se așteaptă la o explozie în vânzări de la început. Prima generație va fi produsă în aproximativ 1 milion de exemplare, primele 500.000 fiind așteptate în anul 2023 și restul anul viitor.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News