Go4News: Iată cum se filmează conţinutul pentru adulţi în Realitatea Virtuală

28.11.2016

Publicaţia Wired a realizat un clip video în care arată cum se realizează clipuri pentru adulţi în Realitatea Virtuală. Un jurnalist al publicaţiei a mers într-un platou al KinkVR, un jucător important de pe această piaţă.

 

Iată ce a aflat:

 

– Se foloseşte un sistem de camere VR special (alcătuit, de fapt, din şapte camere GoPro), capabil să filmeze la 360 de grade.

 

– Actorii nu trebuie să se apropie prea mult de cameră (la maxim 1 metru), iar tot timpul trebuie să fie atenţi să fie aplecaţi puţin spre spate pentru a oferi o perspectivă mai bună; de aceea filmările de acest fel sunt obositoare şi nu sunt indicate pentru starurile cei care au probleme cu spatele.

 

– În filmele pentru adulţi VR se fac mai puţine „cut-uri” decât în cele normale, aşa că scenele trebuie să iasă bine din mai puţine încercări.

 

– Se fac foarte multe repetiţii înainte de filmarea finală.

 

– Se foloseşte un software special pentru post-producţie; acesta combină imaginile surprinse separat de cele 7 camere GoPro; imaginea finală are forma unui dom, astfel încât să poată fi explorată cu un headset VR.

 

– Una dintre actriţe spune că se simte mai vulnerabilă în faţa unei camere VR, deoarece îi este dificil să ascundă anumite defecte; cine urmăreşte clipul are o perspectivă la 360 de grade.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult