De când nu mai oferă foarte multă atenție pieței de smartphone-uri, HTC s-a specializat în dispozitive de realitate virtuală, seria VIVE fiind una dintre cele mai cunoscute din piață. Dacă inițial a realizat un parteneriat cu Valve pentru dezvoltarea de dispozitive de gaming, se pare că acum HTC, la fel ca Meta, merge în direcția dispozitivelor VR și AR de productivitate, iar un nou astfel de model este așteptat acum la CES.
Compania a confirmat pentru The Verge că urmează o nouă lansare de dispozitive VR sub brandul VIVE la CES. Evenimentul va avea loc pe data de 5 ianuarie, iar promisiunea reprezentanților companiei este că acesta va fi un model mic și ușor, care va integra toate componentele necesare în cască. Acesta va fi atât un dispozitiv VR, cât și unul de realitate augmentată, similar în funcții cu cea am văzut recent în această zonă.
Imaginea oferită sugerează un design destul de asemănător cu alte dispozitive de acest gen, cu o serie de camere pe partea din față, care vor permite realizarea de efecte AR, folosind semnal video din exterior.
Shen Ye de la HTC spune că acest dispozitiv va fi atât unul pentru entertainment, potrivit pentru jocuri și experiențe de divertisment, dar și unul pentru productivitate, capabil să fie integrat în fluxul de muncă de business. Așa cum era de așteptat însă, un astfel de dispozitiv nu va fi unul care să ofere o autonomie foarte mare. La fel ca Meta Quest Pro, HTC sugerează aproximativ două ore de autonomie.
Go small or go home. pic.twitter.com/PUqqKn4V5E
— HTC VIVE (@htcvive) October 6, 2022
Faptul că HTC a publicat pe contul său de Twitter mesajul „Go small or go home”, ne putem însă aștepta la unul dintre cele mai compacte dispozitive de acest gen, ceea ce sugerează și un grad mare de portabilitate. Alternativele de la Meta sunt dispozitive destul de voluminoase, greu de luat într-o geantă în siguranță.
Desigur, în timp ce Meta și HTC concurează de aproape 10 ani în această zonă, de la primele lansări Vive și Oculus Rift, industria așteaptă cu sufletul la gură mișcarea Apple în acest spațiu, fiind zvonită o lansare din partea companiei pentru jumătatea anului viitor.
sursa: The Verge