Un accesoriu de VR controversat poate să simuleze „sufocarea” utilizatorilor. VIDEO

28.05.2022

Realitatea virtuală are fanii săi, însă nu a atins însă popularitatea pe care și-o doresc companiile care încearcă să construiască lumi virtuale. Principala problemă este costul ridicat al dispozitivelor și experiențelor virtuale, dar asta nu înseamnă că cercetarea în acest domeniu încetinește. Recent, a fost dezvoltat un dispozitiv care îți poate monitoriza și controla respirația în timpul experiențelor virtuale, care poate crea situații foarte realiste, dar nu tocmai plăcute pentru utilizatori.

AirRes Mask ar putea permite dezvoltarea de noi experiențe în VR

Cercetătorii de la Universitatea de Științe Aplicate din Salzburg au creat primul dispozitiv care se atașează la un headset de VR pentru a oferi o simulare realistă a respirației. Astfel, dispozitivul AirRes Mask se atașează pe fața utilizatorului și permite posibilitatea de a ajusta experiența de joc la respirațiile sale. Așa poți, de exemplu să sufli într-o lumânare în lumea virtuală pentru a o stinge, sau poți să umfli un balon, sau chiar să cânți la un instrument de suflat.

Pe de altă parte AirRes Mask permite posibilitatea de a bloca respirația utilizatorului. Poate că nu te poate sufoca complet, însă poate controla cantitatea de aer care ajunge în interiorul măștii. Astfel, poate fi simulată mai bine experiența pe care o poți avea în realitate virtuală în cazul unui incendiu, putând folosi astfel această tehnologie pentru antrenarea pompierilor, sau pentru instrucții pentru situații de urgență. Utilizată într-un joc de simulare de zbor, în special pentru avioane de vânătoare, experiența ar putea fi mai realistă, întrucât atunci când piloții experimentează forțe puternice, inclusiv respirația devine mai grea.

Nu este încă clar cât de periculos ar fi AirRes Mask într-o versiune comercială

Desigur, un astfel de dispozitiv nu este disponibil într-o formă comercială și dacă ar fi, ar trebui să treacă de multiple teste de siguranță, care să asigure autoritățile că nu este un dispozitiv periculos. De asemenea, nu este clar cum poate afecta această tehnologie persoanele care au deja probleme diagnosticate, sau nu, de respirație.

În timp ce tehnologia este interesantă pentru domeniul de simulări și antrenamente, aceasta ar putea oferi și noi posibilități în experiențe de gaming. Această tehnologie, alături de tehnologia care poate simula atingerile sau mirosul ar putea duce la crearea de lumi virtuale mult mai credibile decât cele din prezent.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult