Informațiile oficiale, dar și neoficiale, despre Apple Vision Pro sugerează nu doar că acesta va fi foarte scump, ceva confirmat direct de către Apple, dar și disponibil în cantități foarte limitate. Se pare însă că Apple va mai adăuga o „piedică” în calea celor care vor dori să cumpere un astfel de „computer spațial”: vânzările vor fi realizate doar fizic, într-unul dintre magazinele sale, și doar cu programare în prealabil.
Apple pare că încearcă să se asigure că toți cei care cumpără Vision Pro vor avea parte de o experiență „de lux”, potrivită unui dispozitiv care costă 3.500 de dolari în varianta de bază. Astfel, va trebui mai întâi să faci o programare pentru a cumpăra dispozitivul în una dintre cele 270 de magazine Apple Store în care acesta va fi disponibil. Se pare însă că orașele foarte mari și foarte dezvoltate, precum New York și Los Angeles, vor fi printre primele care vor primi în stoc astfel de dispozitive, urmând ca restul magazinelor să primească în timp.
De altfel, lansarea are loc mai întâi în SUA, urmând ca pe parcursul anului 2024 să vedem Vision Pro și în alte țări cu potențial pentru astfel de dispozitive (Franța, Germania, China, Japonia, Coreea, Canada și Marea Britanie). Totuși, dacă pentru fiecare unitate va trebui să faci o rezervare și să permiți angajaților Apple să îți scaneze fața, pentru a asigura confort în utilizare cu protecția de față, probabil că procesul de vânzare și livrări va fi lent. Cel mai probabil, Apple va oferi clienților și o sesiune de „antrenament” pentru noul dispozitiv.
Scanarea poate fi realizată pe iPhone, în timp ce utilizatorii care poartă ochelari vor putea să comande lentile speciale cu dioptrii pentru Vision Pro. Apple are un parteneriat cu ZEISS, și va permite comandarea separată a lentilelor în magazinele sale, sau chiar online.
Această strategie de vânzare este similară cu cea a primei generații Apple Watch. Compania a oferit primul model de ceas tot pe bază de comenzi în magazin, iar livrarea includea și o sesiune de acomodare și prezentare a funcțiilor produsului, realizată de angajații Apple din magazin.
sursa: Bloomberg