Canyon Explorer CNS-DC2
Cei care iubesc muntele şi drumeţiile s-ar putea să fie interesaţi de acest altimetru digital de la Canyon. Funcţiile şi măsurătorile multiple pe care le oferă sunt foarte folositoare pentru cei care vor să petreacă mai multe zile în natură.
Măsurarea presiunii atmosferice este poate cea mai importantă funcţie a dispozitivului, valoarea indicată în hectopascali fiind folosită pentru prognoza vremii, dar şi pentru indicarea altitudinii. Aparatul înregistrează valorile din ultimele 12 ore şi afişează grafic fluctuaţia. Altitudinea indicată se poate situa între -500 m şi 9000 m, cu posibilitatea de memorare a valorilor maxime şi minime în timpul unei excursii.
Alte două funcţii foarte utile sunt termometrul digital cu precizie de 0,1 grade şi higrometrul care indică umiditatea din atmosferă. Ambele funcţii permit memorarea valorilor extreme. Cronometrul poate memora 30 de intervale de până la 10 ore, facilitate extrem de utilă în cazul parcurgerii mai multor trasee montane.
Ca şi în cazul celorlalte dispozitive pentru activităţi outdoor prezentate în acest material, utilizarea altimetrului necesită consultarea manualului, complexitatea setărilor fiind ridicată, iar numărul de butoane destul de scăzut. Pentru facilităţile oferite de Canyon Explorer CNS-DC2 va trebui să plătiţi aproximativ 56 $ plus TVA.
Produsele prezentate au fost oferite spre testare de firma ASBIS, iar preţurile în USD fără TVA sunt recomandate de producător pentru utilizatorul final.
Canyon este un brand cu o oarecare vechime pe piaţa românească, fiind caracterizat prin produse electronice accesibile din domeniul IT şi nu numai. Compania a fost înfiinţată în 1999 şi are sediul central în Olanda, iar birourile de vânzări în Taiwan. Printre cele aproape 150 de produse disponibile se numără şi seria Sportsline de dispozitive special create pentru persoanele în mişcare. Dintre acestea vă vom prezenta un ceas cu GPS, un ceas pentru sportivi, un ceas recomandat pasionaţilor de schi şi un altimetru digital.
Ceas cu GPS Canyon CNS-GPS2
Din gama de produse Canyon destinate sportivilor, dar şi alergătorilor de weekend, se remarcă modelul CNS-GPS2 – GPS Outdoor Trainer. După cum reiese chiar din denumire, acest sport-gadget este înzestrat cu receptor GPS, util pentru a-ţi calcula viteza de deplasare, distanţa parcursă şi, independent de GPS, timpul.
De asemenea, la capătul cursei nebuneşti poţi vizualiza drumul parcurs şi numărul de calorii consumate. Ruta este indicată într-un mod primitiv (linie punctată) deoarece modestul ecran monocrom (80 x 120 pixeli) nu este capabil să afişeze mai multe detalii grafice. Dacă ai ghinionul să te rătăceşti, în urma unei probe neprevăzute de anduranţă în compania unor câini flămânzi şi insistenţi, ceasul cu GPS te va îndruma către punctul de start – trebuie doar să selectezi opţiunea “Trackback”. Aceleaşi indicii grafice “retro” te vor ajuta să ajungi acasă.
Casă, dulce casă. În acest loc sacru, dotat cu echipamente de ultimă generaţie, vei transfera rezultatele “muncii” către indispensabilul calculator personal. De acum nu ai decât să meditezi în linişte, gândindu-te la performanţele încurajatoare sau nu. Ceasul CNS-GPS2 dispune de memorie internă (exprimată în puncte), suficientă cât să-ţi stocheze informaţiile despre efortul depus în ultima lună. Una din facilităţile interesante este posibilitatea corelării traseelor parcurse cu serviciile Google Earth şi Google Maps.
“Antrenorul electronic” are însă o mare problemă – autonomia. Cu GPS-ul pornit, nu va rezista mai mult de trei ore. Din această cauză, nu îl recomand pasionaţilor de trasee montane sau drumeţii de durată. Canyon CNS-GPS2 este bun la o alergare prin parc sau la o plimbare cu bicicleta.
Rămân plăcut impresionat de acest gadget, deşi autonomia, interfaţa grafică (dacă o putem numi aşa) şi aspectul estetic nu mi se par deloc mulţumitoare. Ce să mai zic de preţ care este puţin cam exagerat: 156 $ fără TVA.