Despre sistemele de navigaţie GoClever am mai vorbit şi am fost
plăcut impresionaţi de preţul accesibil şi funcţionalităţile
oferite în plus de interfaţă. În continuare vom prezenta
modelul 4340 RO, din noua gamă, ce se evidenţiază prin profilul
subţire de doar 12,5 mm şi preţul redus. În acest articol
vom evidenţia eventualele diferenţe faţă de modelele testate
anterior. Pentru mai multe detalii legate de aplicaţia Mireo viaGPS
care rulează pe sistemele GoClever puteţi accesa testul
modelului 4335.
Carcasa şi sistemul de prindere
În ton cu alte modele mai scumpe de pe piaţă şi aici facem
aluzie directă la seria Mio Moov Spirit, sistemul de
navigaţie GoClever 4340 are o carcasă subţire şi un design
simplu. Singurul buton de pe ea este cel pentru pornire,
iar pe latura din dreapta se găsesc mufa miniUSB şi slotul pentru
carduri microSD. Deşi modelul de faţă dispune de funcţii
multimedia, aşa cum vom vedea în continuare, lipseşte mufa pentru
căşti. Surpriza, foarte plăcută de altfel, este dată de un
senzor de luminozitate ce se găseşte pe spatele
aparatului. El poate fi activat sau dezactivat din meniul
de sistem şi s-a dovedit foarte util la drumurile lungi, oferind
mai multe niveluri de luminozitate intermediare.
Sistemul de prindere este format din două elemente: un adaptor
care se fixează pe spatele sistemului de navigaţie şi suportul
propriu-zis care se fixează pe parbriz. Acesta din urmă este dotat
cu o ventuză mare şi a fost construit în aşa fel încât să se poată
plia destul de mult atunci când nu este folosit. El oferă două
grade de libertate pentru ajustarea poziţiei şi utilizatorul va
trebui să chinuie puţin dacă vrea să-l fixeze perfect orizontal.
Deşi o ventuză mare implică fixare solidă, detaşarea ei poate fi
puţin dificilă datorită dimensiunilor.
Ecranul şi hardware-ul
Noua generaţie de sisteme de navigaţie GoClever vine cu
procesoare noi de 400 MHz de la Samsung şi module GPS de la Mstar.
Memoria RAM a sistemului este de 64 MB, iar pentru stocarea datelor
este oferită o cantitate de 1 GB sau 2 GB în funcţie de harta cu
care este livrat dispozitivul. Capacitatea maximă a cardului
microSD recunoscut de cititorul din dotare este de 8 GB. Ecranul
lui 4340 este de 4,3″ cu rezoluţia clasică de 480×272 de pixeli.
Precizia matricei sensibile la atingere este bună şi în
lipsa unui stilus, toate funcţiile sunt uşor de accesat cu
degetul. În mod special tastatura care se întinde pe tot
ecranul este uşor de folosit chiar şi de cei cu degete mai
groase.
Performanţe
GoClever 4340 RO face localizarea destul de rapid, chiar şi
atunci când nu este ponit în acelaşi loc unde a fost oprit. În
condiţii de cer acoperit şi pornire la rece, localizarea a durat
aproximativ 40 de secunde. Utilizatorul poate monitoriza calitatea
semnalului şi numărul de sateliţi din aria de vizibilitate cu
ajutorul unei interfeţe alternative la cea de navigaţie. Căutarea
unei adrese sau stabilirea unei rute se face de asemenea rapid.
Harta României încărcată în memoria internă a modelului 4340 RO
vine de la Suncart şi este datată 12.2009. Cei care vor
să-l folosească în mână, pentru vizitarea punctelor de atracţie
dintr-un oraş, au la dispoziţie o baterie Li-polimer de 1.100 mAh
cu o autonomie de aproximativ trei ore.
Multimedia
Suportul multimedia oferit de sistemul de navigaţie GoClever
este destul de afectat de lipsa unei ieşiri pentru căşti. Chiar şi
aşa va trebui să testaţi tipurile de fişiere multimedia pe care le
veţi încărca pe cardul microSD. Nu am reuşit să găsim nici pe
site-ul oficial, nici în manual lista cu fişierele suportate.
Concluzie
GoClever 4340 RO se adresează celor care vor un sistem navigaţie
care să-i ducă din punctul A în punctul B în ţara românească,
preţul fiind un factor decizional important. În aceste condiţii,
utilizatorii nu trebuie să fie prea pretenţioşi. E foarte posibil
ca potenţialii clienţi să nu folosească niciodată suportul
multimedia. Am spus că GoClever 4340 RO este atractiv din
perspectiva preţului. El va putea fi găsit începând de
astăzi şi până la sfârşitul lunii mai în magazinele Altex la un
preţ promoţional de 349 de lei. De asemenea, GoClever 4340
RO se găseşte în oferta mai multor magazine online
la un preţ de aproximativ 400 de lei.
Plusuri şi minusuri:
[+]
sistem de navigaţie eficient cu harta ţării noastre
[+]
preţ atractiv
[+]
performanţe mai mult decât decente
[+]
senzor de luminozitate foarte util
[–]
suport multimedia slab implementat