O problemă enervantă pe care o au multe dispozitive GPS şi camere auto DVR este suportul pentru parbriz prost gândit, care face dificilă scoaterea şi ataşarea aparatelor. NAVITEL a lansat un produs care elimină această problemă. Este vorba despre E500 MAGNETIC, un dispozitiv GPS care are un sistem de prindere, după cum spune şi numele, magnetic.
Dispozitivul include hărţile a 43 de ţări din Europa, are procesor de 800 MHz, baterie de 1.200 mAh şi este bazat pe platforma Windows CE. Ecranul tactil are diagonala de 5” şi oferă rezoluţie de 800×480 pixeli. E500 MAGNETIC are capacitate de stocare internă de 8 GB şi include slot pentru card, cu capacitate maximă de 32 GB.
Suportul navigatorului se prinde de parbriz printr-o ventuză. Ataşarea dispozitivului la suport se face uşor. Nu este nevoie să fie aliniat, deoarece magnetul puternic îl fixează în poziţia corectă, pe măsură ce este apropiat de braţ. Imediat după ce este conectat la suportul magnetic, NAVITEL E500 MAGNETIC porneşte. După scoaterea din suport, dispozitivul se opreşte singur în 15 secunde.
Hărţile din următoarele ţări sunt preinstalate pe dispozitiv: Albania, Andorra, Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Cipru, Republica Cehă, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Gibraltar, Grecia, Ungaria, Islanda, Insula Man, Italia, Kazahstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Regatul Unit, Statul Vatican.