Dintre toate zvonurile care au apărut în ultimul an, doar câteva nu au fost confirmate la evenimentul California Streaming de săptămâna trecută. Modelele iPhone 13 erau cantitate în mare parte cunoscută, în timp ce iPad Mini 6 era așteptat în acest format încă de anul trecut. Se pare însă că Apple Watch Series 7 a venit doar cu un upgrade minor, fără marginile drepte care să alinieze ceasul la design-ul Apple din ultimii ani. Un model cu margini drepte ar putea fi încă în dezvoltare, dar ar putea să nu fie lansat până anul viitor.
Conform Mark Gurman de la Bloomberg, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști cu surse de încredere despre planurile de viitor ale companiei Apple, Apple Watch-ul cu margini drepte, probabil numit Series 8, ar putea fi lansat anul viitor. Acesta spune că Apple ar putea pregăti nu mai puțin de trei modele diferite de Apple Watch în 2022, cele două variante „standard”, unul cu ecran mic și unul cu ecran mare, alături de un nou model „rugged”, cu rezistență și mai mare la șocuri.
Alegerea lansării unui model de acest gen este însă ciudată, mai ales în condițiile în care cea mai interesantă capabilitate nouă a lui Apple Watch Series 7 „obișnuit” este chiar rezistența mai mare la șocuri. Apple spune că sticla de pe noul ceas, realizată din sticlă curbată mai groasă, poate să suporte de două ori mai mult abuz decât modelele anterioare.
Este interesant însă faptul că majoritatea surselor de încredere de leak-uri despre Apple, adică Mark Gurman, Jon Prosser de la Front Page Tech și analistul Ming-Chi Kuo, au oferit informații similare înainte de lansarea Apple Watch Series 7, iar Apple a anunțat ceva complet diferit. Există însă și posibilitatea ca Apple să fi început o campanie „contra-leak” care să arunce în piață informații false despre produsele sale noi, pentru a păstra surprizele pentru dezvăluirea oficială.
Gurman susține însă că știe deja că anul viitor Apple va lansa un iPhone cu îmbunătățiri semnificative (probabil modelul iPhone 14 prezentat de Jon Prosser), alături de o revizie hardware pentru AirPods Pro, un nou iPad Pro mai performant și probabil ochelarii AR/VR ai companiei, cel puțin în stadiu de dispozitiv de dezvoltare, dacă nu ca produs final. AirPods 3, așteptate la evenimentul de săptămâna trecută, ar putea fi lansate înainte de sfârșitul anului 2021.
sursa: Phone Arena