Ce device-uri folosim în apropierea verii?

20.05.2019
Ce device-uri folosim în apropierea verii?

Sunt device-uri specifice anotimpurilor? Poate că nu, dar sunt specifice activităţilor pe care le desfăşuraţi doar într-o anumită perioadă a anului, cum ar fi primăvara-vara.

Cum la fiecare început de an toţi ne stabilim anumite target-uri, mulţi ne dorim să scăpăm de kilogramele in exces. Şi… cam atât. De multe ori nu facem nimic să îndeplinim această misiune, chiar dacă pentru o săptămână încercăm să ţinem un anumit regim. Adevărata motivaţie vine după sărbătorile Pascale, când gradele încep să crească şi deja gândul nostru zboară la vacanţă, la plimbări… şi parcă tricourile au început să aibă puţină burtică. Cam ăsta e momentul când realizăm că trebuie să facem puţin sport pentru a reintra în formă şi a arăta bine pe marginea piscinei sau pe malul plin cu nisip auriu. Cum facem asta? Oamenii preferă multe activităţi, fie ele mai intense, cum e mersul la sală, fie mai relaxante, ca alergatul prin parc sau pedalatul, acestea de obicei fiind în compania prietenilor sau chiar a familiei.

Dar gadget-urile?

Pentru că sportivii sunt foarte ordonaţi şi disciplinaţi iar voi începeţi o perioadă a anului foarte intensă în ceea ce priveşte activităţile sportive, cu siguranţă veţi avea nevoie de o brăţară de fitness ce vă va ajuta să monitorizaţi ritmul cardiac, numărul de paşi, caloriile arse, orele de somn şi multe altele, iar noul model lansat de Samsung, Galaxy Fit E, vine la un preţ foarte mic. Aceasta ţine şi locul unui ceas, puteţi vedea foarte uşor ora şi aveţi posibilitatea de a configura notificările prin vibraţie pentru apeluri, sms-uri sau orice alte aplicaţii ce afişează notificări pe telefonul vostru.

Un alt aspect foarte important ce trebuie înlăturat este plictiseala. Fie că alergi sau pedalezi, la sală sau în aer liber, de cele mai multe ori te vei plictisi şi vei simţi nevoia să asculţi muzică sau poate un podcast la căşti. Pentru că suntem în 2019 şi nu se mai pune problema de fire ce se încurcă (într-o alergare asta ar putea chiar să vă pună în pericol), vă recomandăm Samsung Galaxy Buds ce sunt perfecte pentru astfel de activităţi, pentru că datorită tehnologiei inteligente nu vor elimina în totalitate zgomotul de fond şi veţi putea rămâne concentraţi şi la ce vă înconjoară, în cazul unui pericol. Acestea se controlează prin gesturi şi puteţi chiar să purtaţi discuţii telefonice atunci când aveţi nevoie.

Iar pentru că v-am făcut curioşi în legătură cu aceste două jucării, vă invităm să urmăriţi şi altele din categoria gadget-uri Sport & Fitness – în continuare le vom prezenta mai în detaliu.

Noua brăţară de fitness Samsung Galaxy Fit e

Destinată celor ce au o viaţă activă şi vor să-şi monitorizeze paşii, pulsul sau caloriile arse, această brăţară de fitness poate face mult mai multe.

„Fit e” este genul de brăţară pe care o pui la mână şi uiţi de ea, dormi cu ea, faci duş cu ea, nu te deranjează cu nimic, are doar 15 grame! Brăţara se conectează prin Bluetooth şi este compatibilă cu sistemele de operare iOS dar şi cu Android şi nu trebuie să îţi faci griji nici în legătură cu brandul telefonului pe care îl deţii, aceasta e compatibilă cu orice brand prin intermediul aplicaţiei „Galaxy Wearable” (la care se mai adaugă încă 2 ce vor fi descărcate automat dacă telefonul tău nu este Samsung. Nu trebuie să te îngrijorezi, acestea lucrează în fundal, nu te vor deranja şi nu îţi vor încărca meniul cu iconiţele lor) şi veţi vedea progresul pe o perioadă mai mare de timp în aplicaţia „Samsung Health”. Ecranul este de tip PMOLED, are o rezoluţie de 64×128 pixeli, este rezistent la zgârieturi şi are o luminozitate ridicată, fiind uşor de folosit chiar şi în razele Soarelui.

„Galaxy Fit e” poate fi configurată după bunul plac, în aplicaţia „Galaxy Wearable” puteţi seta obiectivul zilnic de paşi, dacă să primiţi notificări sau nu, puteţi seta diferite alarme (de trezit dimineaţa, pauza de masă la job, etc.), cât şi informaţii cu privire la datele meteo. Preferatele nostre sunt notificările ce pot fi configurate pentru fiecare aplicaţie a telefonului, dacă vreţi sau nu să primiţi noutăţile şi pe brăţara voastră de fitness.

Ecranul se va trezi atunci când ridicaţi încheietura pentru a verifica ora sau atunci când îl atingeţi de două ori (sau puteţi lăsa active ambele metode) şi aveţi la alegere 6 aspecte predefinite de ceas ce vă vor întâmpina. Pe lângă ceas, puteţi activa şi alte widget-uri ce monitorizează activităţile dumneavoastră: paşi, puls, calorii, somn, calendar, meteo. Toate acestea vor fi disponibile după interfaţa principală a ceasului, după ce atingeţi ecranul, putând naviga printre ele cu aceeaşi atingere.

După ce începeţi să colectaţi date trebuie să ştiţi că brăţara memorează doar ultimele 7 zile din activitatea voastră şi pentru a avea o statistică pe o durată mai lungă vă recomandăm să folosiţi şi aplicaţia „Samsung Health”.

Bateria de 70 mAh promite o utilizare de până la două săptămâni la o utilizare scăzută şi o săptămână la utilizare normală, principalii consumatori fiind ecranul ce se aprinde şi vibraţiile. Cel mai probabil vorbim de o încărcare săptămânală, acesta fiind un avantaj, telefonul îl încărcaţi zilnic, nu-i aşa?

Samsung Galaxy Buds

Pentru că nu mai ai voie în 2019 să umbli la tine cu căşti pe fir, Samsung vine cu soluţia optimă atât pentru utilizarea normală cât şi pentru fitness: Galaxy Buds.

Acestea vin într-o cutiuţă mică şi drăguţă ce are un led exterior ce se aprinde atunci când căştile se încarcă fie prin USB-C, fie wireless. Cutiuţa are o baterie de 250mAh iar căştile au 58mAh fiecare. Atunci când căştile rămân fără baterie şi le vei pune înapoi în cutiuţă, aceasta le poate încărca complet de două ori pe fiecare. Atunci când este deschisă vei observa în interior alt led ce se va aprinde în culoarea verde dacă sunt căştile încărcate complet. Atât cutia cât şi căştile se încarcă în aproximativ o oră.

 

Galaxy Buds se conectează prin bluetooth la orice telefon cu iOS sau Android, nefiind necesar să aveţi telefon Samsung neapărat. După ce le veţi scoate din cutiuţă veţi observa că sunt perfect simetrice şi sunt notate cu semne distinctive stânga/dreapta. Fiecare cască are doi pini pentru încărcare, un microfon pe interior şi un senzor de prozimitate ce detectează când e introdusă în ureche şi se aprinde automat, iar când este scoasă se va stinge pentru a economisi bateria. Pe exterior există un alt microfon ce are rol de a lăsa sunetul ambiental să intre atunci când doriţi (de obicei când ieşiţi la alergat, pentru a fi mai atenţi la mediul înconjurător). Fiecare cască are două zone cauciucate ce se pot schimba în funcţie de mărimea urechii cu altele incluse în pachet.

Galaxy Buds se împerechează cu telefonul prin aplicaţia Galaxy Wearable şi puteţi seta să primiţi notificări de la ce aplicaţii doriţi şi acestea vor fi citite pentru voi.  Căştile se controlează prin atingeri în felul următor: o atingere – redare/întrerupere melodie, două atingeri – melodia următoare sau răspuns/terminare apel, trei atingeri – repetare melodii preferate, patru atingeri – respingere apel. În aplicaţie se pot configura şi diferite funcţii (pot fi diferite pentru casca stângă şi dreaptă) pentru o atingere lungă, cum ar fi o comandă vocală la Google Assistant, activarea sunetului ambiental sau modificarea volumului. În acest fel puteţi seta ca volumul să urce atunci când atingeţi casca stângă şi să scadă când atingeţi casca dreaptă.

După fiecare utilizare, volumul rămâne la nivelul la care a fost lăsat anterior. În aplicaţie găsiţi şi un egalizator ce vă permite să modificaţi diferite setări ale sunetului dacă doriţi acest lucru. Tot în Galaxy Wearable există funcţia de a găsi Galaxy Buds dacă le-aţi rătăcit şi nu mai sunt împreună în cutie, poate una e în buzunar, în rucsac… această funcţie le va face să ciripească foarte tare şi le veţi găsi urmărind sunetul, fiind nevoie să atingeţi touchpad-ul pentru a le opri din ciripit.

Distanţa faţă de telefon la care puteţi asculta muzică fără întreruperi poate atinge chiar şi 6-7 metri, iar pentru apelurile telefonice va creşte pentru că transferul de date este mai mic. Autonomia poate ajunge până la 6 ore de ascultat muzică cu volumul la peste 50% şi dacă aveţi nevoie de câteva zeci de minute de audiţie e nevoie să le lăsaţi doar 5 minute la încărcat! Vă recomandăm GSMnet.ro pentru alte device-uri interesante!

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult