Meta, compania care deține Facebook, Instagram, WhatsApp și Meta VR (fostul Oculus), părea că se pregătește să intre pe piața de dispozitive din categoria wearables, însă noi informații sugerează că planurile au fost anulate. Ceea ce părea a fi o investiție într-un proiect de un miliard de dolari în zona de smartwatch-uri în urmă cu doar un an, rezultă în 2022 într-un eșec care nu va mai fi lansat pe piață, conform Bloomberg.
Compania lui Mark Zuckerberg părea interesată de dezvoltarea unui smartwatch avansat, care să concureze în piață cu modele precum Apple Watch, Galaxy Watch și alte modele precum cele de la Garmin, Fitbit și Huawei. Față de acestea însă, „ceasul Facebook” ar fi urmat să integreze o cameră foto frontală, probabil pentru apeluri video, cât și o cameră pe partea din spate, probabil pentru realizarea de fotografii în lipsa unui smartphone.
Desigur, funcțiile sale ar fi fost mai mult concentrate în zona e monitorizare a activității sportive. Acele date ar fi fost importante pentru Facebook în vânzarea de reclame, lucru care a dus și la incertitudini referitoare la confidențialitatea datelor de pe un ceas dezvoltat de compania Meta.
Pentru 350 de dolari americani, Facebook dorea să ofere un ceas echipat cu două butoane, un ecran cu notch în care era integrată camera de 5 megapixeli, o cameră de 12 megapixeli pe spate, Wi-Fi, GPS și eSIM, cât și o baterie care să alimenteze toate aceste pentru 18 ore. Autonomia este în ton cu cea pe care o promite și Apple Watch. Controlul ceasului ar fi fost realizat atât prin atingeri și butoane, cât și prin tehnologia electromiografiei, care permite controlul prin mișcări ale mâinii.
Acest model nu va ajunge însă pe piață în viitorul apropiat, proiectul fiind abandonat pentru moment. Este posibil ca Meta să își concentreze acum eforturile pe reducerea pierderilor pe care le înregistrează după ce a anunțat concentrarea pe construirea unui metavers în toamna anului trecut.
sursa: Bloomberg