HUAWEI a lansat noul sistem TruSense, care va sta la baza viitoarele produse din categoria wearables

29.08.2024
HUAWEI a lansat noul sistem TruSense, care va sta la baza viitoarele produse din categoria wearables
Foto: HUAWEI

Sistemul HUAWEI TruSense a fost lansat oficial și este descris de producătorul chinez drept “un nou moment-cheie în dezvoltarea de tehnologii inovatoare, bazate pe date științifice referitoare la sănătate și fitness, destinate utilizatorilor din întreaga lume”.

HUAWEI a intrat pe segmentul dispozitivelor „wearables” în urmă cu 11 ani și, până la momentul actual, a livrat peste 150 de milioane de produse purtabile, în timp ce aplicația HUAWEI Health este folosită de peste 520 de milioane de utilizatori. Potrivit datelor IDC, în primul trimestru din 2024, HUAWEI a ocupat primul loc în lume la livrările de ceasuri inteligente și smart band-uri. De asemenea, este principalul producător de dispozitive wearable de pe piața din China, din ultimii cinci ani.

HUAWEI TruSense reprezintă un progres major pentru noi în tehnologia senzorilor de sănătate și fitness și ne va menține în fruntea dezvoltării tehnologice din segmentul wearables. Acest progres în domeniul sănătății digitale va ajuta în continuare utilizatorii să urmărească un stil de viață mai sănătos.

– Rico Zhang, Președintele liniei de produse Smart Wearable and Health, în timpul evenimentului de lansare HUAWEI TruSense

Oamenii din întreaga lume sunt tot mai preocupați de sănătate, iar acest aspect a creat o cerere de specificații mai ușor de folosit, mai complexe și mai exacte. Răspunsul HUAWEI este acest sistem care integrează cele mai noi descoperiri ale companiei în materie de monitorizare a semnelor vitale. HUAWEI TruSense, noul sistem complex digital pentru sănătate și fitness, este definit de șase caracteristici cheie: acuratețe, înțelegere completă, viteză, flexibilitate, deschidere și complexitatea noii iterații.

HUAWEI TruSense
Foto: HUAWEI

Pentru a asigura acuratețea pe termen lung și monitorizarea continuă a parametrilor vitali de sănătate, precum și livrarea de rezultate mai rapide, HUAWEI a investit masiv în cercetările optice, electrice și știința materialelor, cu scopul de a depăși provocările reprezentate de diferitele tonuri ale pielii, dimensiunea încheieturii și condițiile meteo pentru senzorii de monitorizare. Datorită inovațiilor HUAWEI, acuratețea indicatorilor de bază, cum ar fi ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge (SPO2) și tensiunea arterială, a fost certificată de organizații cu autoritate din industrie.

HUAWEI TruSense măsoară peste 60 de indicatori de sănătate și fitness, acoperind șase dintre sistemele majore ale corpului. Senzorii monitorizează ritmul cardiac al utilizatorului și datele sistemului nervos autonom. Aceste date sunt introduse într-un algoritm care produce o evaluare a stării de bine a utilizatorului și a nivelului de stres, pentru a ajuta utilizatorii să se bucure de beneficiile unui corp și ale unei minți sănătoase.

Flexibilitatea, deschiderea și iterația continuă a sistemului HUAWEI TruSense permit partenerilor din fiecare colț al lumii și din fiecare parte a ecosistemului de sănătate digitală să participe la modelarea viitorului tehnologiei de sănătate și fitness. HUAWEI a colaborat cu peste 150 de parteneri pentru cercetări în premieră din domenii care variază de la asistența medicală la distanță până la gestionarea sănătății familiei.

În anii următori, HUAWEI va depune în continuare eforturi pentru a rămâne în fruntea științei sănătății și fitness-ului. Compania își propune să îmbogățească viața utilizatorilor cu mai multe inovații. Primele produse HUAWEI bazate pe tehnologia TruSense vor fi puse în vânzare în luna septembrie a acestui an.

HUAWEI TruSense
Foto: HUAWEI

Sursa: HUAWEI

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult