Hublot lansează Big Bang e, un smartwatch care costă cât o mașină SH

03.06.2020
Hublot lansează Big Bang e, un smartwatch care costă cât o mașină SH

Producătorul elvețian de ceasuri Hublot tocmai a lansat cel mai scump smartwatch cu Wear OS. Acesta se numește Big Bang e și vine în două variante diferite, în funcție de materialele de construcție dorite. Noul ceas Hublot include hardware de top pentru un ceas inteligent, însă diferența față de alte modele cu software Google nu va fi foarte mare în utilizare. Diferența o face desigur brandul, construcția și probabil că disponibilitatea limitată.

Hublot Big Bang e este livrat în variante din titan și ceramică

Hublot se laudă pe pagina produselor de pe site-ul oficial cu materiale premium precum titan și ceramică. Brățările sunt însă realizate din cauciuc, ceva ce nu ne-am aștepta să vedem pe ceasuri atât de scumpe. Aceste brățări sunt livrate însă în diverse culori, care se asortează cu opțiunile de personalizare ale ceasurilor.

În afară de materialele de construcție, Hublot Big Bang e Titanium și Big Bang e Black Ceramic sunt identice în materie de specificații hardware. Vorbim despre ceasuri cu display cu diametru de 1,21”, cu rezoluție de 390 x 390 pixeli (protejat de safir), echipate cu chipset Snapdragon Wear 3100 de la Qualcomm la 1,1 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB stocare internă.

Ceasurile vin și cu Bluetooth 4.2 LE, antenă Wi-FI 802.11n, NFC și acumulator de 300 mAh. Totuși, acestea sunt livrate însă fără GPS, dintr-un motiv sau altul. Majoritatea ceasurilor lansate în ultimii câțiva ani vin cu un astfel de modul. Ttilitatea ceasurilor inteligente apare în principal în domeniu monitorizării activităților sportive.

Design elvețian, software Wear OS de la Google

Platforma Wear OS nu a primit foarte multă atenție în ultima vreme, întrucât Google nu pare să se ocupe foarte mult de ea. Astfel, decizia de a folosi acest sistem de operare este cumva ciudată, fiind una dintre cele mai puțin populare din piață. Totuși, Hublot spune că Big Bang e beneficiază și de câteva personalizări proprii, precum cadrane personalizate și un anumit model de cadran realizat de artistul Marc Ferrero. Acesta din urmă își schimbă culoarea odată la 3 ore.

Fiind livrat fără LTE și fără GPS, ceasul Big Bang e nu va putea fi folosit pentru înregistrarea de alergări prin aplicații care folosesc o hartă atunci când nu ai și telefonul la tine. Cel mai probabil însă, Hublot nu a gândit acest ceas drept unul pentru sport.

Prețul smartwatch-urilor Hublot este impresionant

Hublot își pune brandul la înaintare atunci când vine vorba despre prețurile acestor ceasuri inteligente. Modelul Big Bang e Titanium pornește de la 5.200 de dolari, iar varianta Black Ceramic de la 5.800 de dolari. Prețul este justificat însă în viziunea producătorului de design-ul carcasei, realizată din 42 de componente.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult