Andrew Tate, reținut de DIICOT în România pentru trafic de persoane, după o dispută pe Twitter cu Greta Thunberg

30.12.2022
Andrew Tate, reținut de DIICOT în România pentru trafic de persoane, după o dispută pe Twitter cu Greta Thunberg

Controversatul Andrew Tate, care locuiește în România de șase ani, a fost reținut de DIICOT după ce acesta a intrat într-o dispută online cu Greta Thunberg, activistă pentru protejarea planetei. Se pare că autoritățile din România aveau nevoie de o confirmare a faptului că Tate încă era prezent pe teritoriul țării, iar cel mai recent clip al său, publicat pe Twitter, a confirmat acest lucru, pe baza unei cutii de pizza care apare în cadru.

O dispută copilărească în mediul online ar fi dus la reținerea Andrew Tate

Andrew Tate a fost anul acesta blocat pe toate rețelele importante de socializare din cauza mesajelor toxice pe care le transmitea în spațiul online. Acesta a fost acuzat și de faptul că avea o schemă piramidală prin care membrii comunității sale erau răsplătiți pentru publicarea de clipuri video cu el, în care încuraja înscrierea mai multor membri în respectiva comunitate.

Recent deblocat pe Twitter de către Elon Musk, Tate a ales să se certe cu activista Greta Thunberg. Acesta i-a trimis un mesaj public prin care se lăuda că are peste 30 de mașini care consumă benzină și care sunt foarte poluante și s-a oferit să îi ofere o listă completă Gretei pe e-mail. Greta l-a ironizat, oferindu-i o adresă de e-mail falsă care îl ironiza pe Tate, motiv pentru care mesajul ei a devenit instant viral, având peste trei milioane de like-uri la momentul redactării acestui articol.

Tate nu a dorit să lase ultimul cuvânt în terenul Gretei și a mai postat un răspuns în care încearcă să se apere, însă în acest clip, la un moment dat, cineva îi înmânează două cutii de pizza de la lanțul românesc Jerry’s Pizza pe care se vedea clar scrisul în limba română.

Conform Gândul, autoritățile române au luat acest clip și au confirmat astfel că Tate încă se află pe teritoriul României, unde este căutat și cercetat pentru trafic de persoane și viol. DIICOT a descins la adresa lui Tate, acesta fiind reținut 24 de ore pentru cercetări alături de fratele său.

sursa: Gândul, The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult