Proiectul de lege de care aminteam săptămâna trecută a trecut de camerele Congresului din Statele Unite ale Americii, fiind promulgat drept lege de către președintele Joe Biden. Conform acestuia, compania chinezească ByteDance are termen de 9 luni (până pe 19 ianuarie 2025) pentru a vinde platforma de socializare TikTok către o companie americană; în caz contrar, TikTok va fi interzis în SUA, aplicația urmând să fie eliminată din magazinele de aplicații specifice sistemelor de operare iOS și Android.
Conform unei relatări a agenției de știri Reuters, cei de la ByteDance nu sunt dispuși să vândă TikTok către o companie din Statele Unite ale Americii, preferând varianta în care platforma de socializare pur și simplu este închisă pentru utilizatorii din această țară. Algoritmii pe care este bazat TikTok sunt socotiți drept vitali pentru bunul mers al companiei ByteDance, vânzarea rețelei ieșind astfel din discuție. Compania chineză va contesta în justiție noua lege și speră, astfel, să poată bloca punerea sa în executare.
Pe surse, nu mai puțin de 25% din veniturile totale de 120 de miliarde de dolari generate de TikTok în 2023 ar proveni din Statele Unite ale Americii, în condițiile în care publicul american nu reprezintă decât aproximativ 5% dintre utilizatorii activi unici ai platformei la nivel mondial.
De asemenea, publicația The Information a relatat că ByteDance ar fi de acord cu vânzarea pachetul majoritar pentru TikTok către un eventual partener, fără a oferi însă și algoritmii pe care este bazată platforma. Aceste afirmații au fost însă negate de ByteDance prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe platforma media chinezească Toutiao.
Sursa: GSMArena.com