Investigația realizată de Comisia Europeană a ajuns la concluzia preliminară că opțiunile puse la dispoziție de compania Meta utilizatorilor europeni – de a accepta folosirea datelor personale ale acestora sau de a plăti pentru a nu le fi utilizate – nu sunt conforme cu legislația Digital Markets Act (DMA) aflată în vigoare în țările Uniunii Europene.
Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „Meta își forțează utilizatorii să fie de acord cu utilizarea datelor personale ale acestora, neoferindu-le versiuni «mai puțin personalizate, dar echivalente» ale rețelelor de socializare deținute de companie”.
Refuzul de a se alinia legislației Digital Markets Act (DMA) ar putea avea consecințe dure pentru Meta sau pentru celelalte companii încadrate în categoria „gatekeepers”, ale căror produse sau servicii digitale sunt folosite de milioane de utilizatori. Penalitățile financiare pentru acești „gatekeepers” care încalcă normele DMA pot urca până la 10% din cifra de afaceri anuală sau chiar până la 20% dacă încălcările legislației se repetă.
Compania Meta ar putea fi astfel forțată să renunțe la modelul de business care implică plata unei taxe din partea utilizatorilor pentru a nu fi monitorizați și pentru a nu le fi utilizate datele personale. Încă din luna martie a acestui an, autoritățile europene porniseră o analiză amanunțită a opțiunilor restrictive pe care Meta le oferă utilizatorilor săi, impunând o taxă de aproximativ 13€ per persoană pentru a nu le monitoriza si folosi datele personale. După pornirea investigației, Meta s-a oferit să diminueze această taxă, însă nu să o elimine complet.
CE consideră însă că poziția dominantă a Meta în segmentul rețelelor de socializare îi permite să obțină mai multe informații despre datele personale ale utilizatorilor, ceea ce poate oferi companiei conduse de Mark Zuckerberg un avantaj față de concurență. Pentru a menține echilibrul în piața concurențială, autoritățile europene au impus oferirea către utilizatorii a unei opțiuni de a accepta să fie monitorizați sau nu.
Compania atașează însă un cost variantei „nu”, CE considerând astfel ca Meta nu oferă utilizatorilor o posibilitatea de a face, cu adevărat, o alegere liberă și corectă.
Ca reacție la concluziile preliminare la care a ajuns Comisia Europeană, Matthew Pollard, purtătorul de cuvânt al Meta, a răspuns: „Plata unui abonament pentru a elimina reclamele personalizate este conformă deciziilor celui mai important tribunal din Europa și respectă termenii DMA. Așteptăm în continuare să purtăm un dialog constructiv cu Comisia Europeană pentru a încheia această investigație.”
Sursa: Techcrunch.com