În încercarea de a concura cu alte platforme de video sharing precum YouTube, Facebook a omis să ofere şi o funcţie importantă pentru creatorii de conţinut: posibilitatea de a-şi proteja materialele de către cei care îl fură. Administratorii paginilor au însă acum acces la noi instrumente, care pot să împiedice alte pagini să câştige bani de pe urma conţinutului furat, veniturile din reclame fiind redirecţionate către creatorul original.
În trecut, raportările de materiale furate trebuiau revizuite manual de către Facebook, însă noul sistem automat funcţionează într-un mod similar cu Content ID de pe YouTube. Creatorul conţinutului marchează materialul pe care îl urcă pe serverele Facebook, iar de aici totul este automatizat. Pot fi definite reguli care să împiedice upload-ul pe altă pagină, sau care doar să împiedice monetizarea conţinutului.
Clipurile marcate vor afişa reclame pe paginile pe care sunt urcate, creatorii de conţinut putând să aleagă momentul în care acestea să apară (conform regulilor Facebook, clipurile trebuie să aibă o anumită durată minimă şi să apară la 20 de secunde după pornirea clipului). Desigur, Facebook primeşte 55% din veniturile unei reclame, în timp ce creatorul conţinutului ia restul. Spre diferenţă de Instant Articles, unde paginile îşi pot administra singure reclamele, Facebook nu oferă această capabilitate în cazul clipurilor video.
Mişcarea Facebook către protecţia conţinutului ar trebui să atragă mai mulţi creatori pe platforma sa. Momentan reclamele nu sunt disponibile pe toate paginile, însă există deja un regulament bine pus la punct pentru monetizarea clipurilor video.