Facebook va încuraja articole originale în News Feed. Cere transparență de la site-urile de știri

01.07.2020
Facebook va încuraja articole originale în News Feed. Cere transparență de la site-urile de știri

Facebook sau Google nu vorbesc în general foarte mult despre schimbările care au loc în spatele „cortinei”. Totuși, rețeaua de socializare a lui Mark Zuckerberg anunță acum că va face schimbări semnificative în modul în care sunt afișate articolele în fluxul principal al utilizatorilor. Algoritmul va aduce în față mai repede articolele originale în locul preluărilor sau articolelor jurnalistice care conțin informații greu de verificat. Diferențierea va fi realizată, desigur, algoritmic, în urma unor analize interne. Iată cum se va schimba afișarea în News Feed pe Facebook.

Conținutul original va fi afișat mai sus în News Feed pe Facebook

Compania a dezvăluit pe blog-ul său oficial noile schimbări și a explicat cum va afecta asta experiența utilizatorilor. Se pare că de acum înainte, articolele originale, care sunt sursa unor informații, vor apărea mai sus în News Feed pe Facebook. De asemenea, publicațiile care oferă transparență în cadrul echipei editoriale vor fi avantajate.

„Astăzi actualizăm modul în care știrile apar în News Feed pentru a oferi prioritate relatărilor originale și poveștilor cu autori transparenți. Aceste decizii sunt bazate pe cercetarea comportamentului utilizatorilor și pe feedback-ul organizațiilor de știri și experților din domeniu. Aceste modificări vor fi aplicate doar asupra conținutului de tip știre.”

Primele articole care sunt afectate de această schimbare sunt cele în limba engleză. Modificările vor fi la prima vedere minore, dar efectele vor fi vizibile în timp. De exemplu, dacă prietenii din listă dau mai departe știri preluate, dar și știri originale, cele originale pe respectivul subiect vor apărea mai sus în News Feed. Și cele preluate vor apărea, însă mai jos.

Publicațiile vor trebui să fie mai transparente

Facebook va îmbunătăți modul în care aceste articole sunt afișate în următoarea perioadă. De asemenea, compania avertizează publicațiile care nu au informații transparente despre redactorii săi.

„Vom verifica ca știrile să includă autori, iar site-ul să includă o pagină cu numele redactorilor care să includă numele și prenumele acestora. Am găsit că publicațiile care nu includ aceste informații nu au credibilitate în ochii cititorilor și produc conținut de tip clickbait sau „ferme de reclame”, conținut pe care utilizatorii nu doresc să îl vadă pe Facebook.”

În următoarea perioadă, această nouă metodă de ranking în News Feed va fi extinsă și la articole în alte limbi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult