Pe lângă CES 2020, subiectul săptămânii pe internet pare să fie Kaylen Ward sau „The Naked Philantropist” (Filantroapa Dezbrăcată), model nud de pe internet, care a promis pe contul său de Twitter fotografii „explicite” în schimbul donaţiilor către fondurile de ajutor pentru cei afectaţi de incendiile din Australia. În numai câteva zile, aceasta a reuşit să strângă peste un milion de dolari în donaţii, a câştigat sute de mii de urmăritori pe Twitter şi o notorietate mare în online, fiind una dintre cele mai cunoscute modele nud ale momentului. Se pare însă că această întâmplare care i-a schimbat viaţa într-un timp atât de scurt are şi câteva efecte negative.
Ward avea un cont de Instagram destul de popular, pe care publica fotografii la limita regulamentului platformei. După ce acest cont a dobândit notorietate în urma anunţului de pe Twitter, probabil în urma multor raportări ale celor care au întâlnit contul prima dată, acesta a fost dezactivat de către Instagram. Astfel, aceasta rămâne momentan cu urmăritorii de pe Twitter. În acelaşi timp, se pare că are probleme cu familia, care a aflat cu ce se ocupă.
My IG got deactivated, my family disowned me, and the guy I like won’t talk to me all because of that tweet. But fuck it, save the koalas.
— THE NAKED PHILANTHROPIST (@lilearthangelk) January 5, 2020
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Kaylen Ward a dezvăluit că după ce mesajul său iniţial a devenit viral şi a ajuns pe toate site-urile şi canalele de ştiri din lume, familia sa a „dezmoştenit-o”, în timp ce iubitul ei nu doreşte să mai vorbească cu ea. Cu toate acestea, Ward pare să nu ia totul foarte în serios spunând că efortul merită, pentru că poate ajuta la salvarea urşilor koala.
În lipsa unui cont de Instagram şi fiind în imposibilitatea de a deschide unul nou, Ward se reorientează către alte platforme. Întrucât TikTok pare să fie pe val în ultima perioadă, aceasta a creat un cont acolo, unde a publicat momentan un simplu clip introductiv. La numai câteva ore după înregistrarea contului, aceasta are deja peste 5.500 de urmăritori pe platforma video din China. De altfel, aceasta îşi avertizează fanii că toate conturile de pe Instagram care îi poartă numele sunt false, întrucât Instagram îi interzice ei să îşi înregistreze unul nou. Unele dintre cele false au atins deja peste 20.000 de urmăritori.
@radkaylen1 Hi, I’m Kaylen Ward, the N*ked Philanthropist #foryou
Deşi a strâns peste 1.000.000 de dolari pentru a ajuta persoanele afectate de incendii şi animalele din Australia, Kaylen Ward nu a primit niciun ban în schimb. Fotografiile nud erau oferite exclusiv celor care îi trimiteau prin mesaj privat dovada unei donaţii în conturile unuia dintre fondurile deja existente. Aceasta vinde însă fotografii similare în conţinut şi separat, pe un site dedicat.