Compania Facebook contactează autorităţile atunci când consideră că pe reţeaua sa de socializare s-a comis o infracţiune. Acest lucru s-a întâmplat recent în Danemarca. Peste 1.000 de tineri, printre care mulţi minori, sunt anchetaţi de poliţie după ce au distribuit un clip video prin intermediul aplicaţiei Messenger.
În înregistrarea respectivă apar două adolescente cu vârste mai mici de 15 ani care fac sex. Cei care au distribuit clipul sunt acuzaţi că au încălcat legislaţia care interzice distribuţia de imagini indecente cu copii pe internet.
Cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor petrece cel mult 20 de zile după gratii, dar numele lor va rămâne timp de 10 ani într-un registru al persoanelor acuzate de infracţiuni de natură sexuală.
Ultimele mesaje au fost partajate în toamna anului trecut, dar acuzaţiile au fost făcute de poliţie abia acum deoarece este „un caz mare şi complex”.
Facebook nu poate vedea ce partajează cei care au criptarea activată în Messenger, dar în acest caz clipul respectiv a fost raportat de utilizatori care l-au primit.