Reels, clona de TikTok de pe Instagram, vine și pe Facebook. Este deja în teste

21.08.2021
Reels, clona de TikTok de pe Instagram, vine și pe Facebook. Este deja în teste

Chiar dacă în trecut, Facebook a reușit să copieze cu succes conceptul de „Stories”, pe care l-a popularizat cu ajutorul platformei Instagram, se pare că Reels, clona sa de TikTok, nu se bucură de același succes. Platforma chinezească continuă să crească, ajungând în 2020 cea mai descărcată aplicație din lume. Între timp, Facebook tot caută noi metode prin care să popularizeze Reels, iar un nou test din SUA sugerează că aceste clipuri vor ajunge în curând și pe Facebook.

Utilizatorii de Facebook pot acum publica clipuri scurte în secțiunea Reels

Mai mulți utilizatori din SUA, Mexic, Canada și India pot publica acum clipuri de pe Reels direct în aplicația de mobil de pe Facebook. La fel ca în cazul Stories, care au debutat pe Instagram și au ajuns la scurt timp pe Facebook, Messenger și chiar și pe WhatsApp, Facebook încearcă să integreze noua componentă și pe alte rețele. Ba chiar utilizatorii de Instagram au opțiunea de a publica pe fluxurile Reels de pe ambele rețele simultan.

Desigur, faptul că Reels va fi integrat în Facebook nu va asigura succesul acestei funcții. Din ce în ce mai multe companii încep să își atragă creatori de conținut către platformele lor prin promisiunea posibilității de a câștiga bani din asta. YouTube a creat un fond de 100 de milioane de dolari pentru a populariza clipurile din categoria Shorts (alternativa sa la TikTok), în timp ce Snapchat cheltuia cam 1 milion de dolari pe zi pentru conținut în Spotlight. De asemenea, Instagram a promis că va oferi 1 miliard de dolari către creatorii de conținut de pe platformă.

Rămâne de văzut dacă Facebook va aplica același tratament pe platforma sa principală, sau dacă se va baza exclusiv pe creșterea organică a acestui tip de conținut. Desigur, aceste anunțuri vor fi făcute cel mai probabil după lansarea oficială a Facebook Reels în toată lumea. Momentan funcționalitatea este în teste, iar doar o parte dintre utilizatori au acces la ea în aplicația de mobil.

sursa: The Verge

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult