Rețeaua de socializare Clubhouse este acum pe un val ascendent, iar giganții din industrie au început deja să îi copieze funcțiile. Totuși, dezvoltatorii din spatele rețelei audio nu se dau bătuți prea repede, încercând să ofere ceva ce concurența probabil nu va oferi foarte curând: posibilitatea de a susține creatorii de conținut fără să încaseze comisioane din aceste plăți. Această capabilitate este posibilă datorită unui parteneriat cu sistemul de plăți Stripe.
Creatorii de conținut de pe Clubhouse vor putea să primească bani sub formă de donații de la alți utilizatori direct în cadrul aplicației, anunță echipa de dezvoltare. Alături de procesatorul de plăți Stripe, compania va oferi această funcționalitate rapidă și transparentă. Spre diferență de alte platforme precum Twitch sau YouTube, care percep un procent de 30-35 sau chiar 50% din anumite plăți pe care le fac utilizatorii către creatorii de conținut, Clubhouse promite că 100% din bani ajung la ei.
Această strategie s-ar putea dovedi a fi de succes, întrucât este greu de crezut că alternative precum cele dezvoltate de Twitter sau Facebook vor oferi aceleași beneficii creatorilor de conținut. Cumva, Clubhouse încearcă să își păstreze statutul de rețea de socializare mai exclusivistă, păstrând în continuare sistemul de acces pe bază de invitații și compatibilitatea doar cu sistemul de operare iOS, momentan. O versiune de Android a fost promisă deja, dar va veni în următoarele „câteva luni”.
Creatorii de conținut vor începe să primească posibilitatea de a primi bani de la alți utilizatori de Clubhouse în viitorul apropiat, iar inițial, această funcție va fi activată pentru un număr restrâns incluși în perioada de test. Grupul de utilizatori va fi crescut în timp, probabil pe considerente de popularitate în cadrul platformei.
„Scopul nostru este să ajutăm creatorii de conținut să construiască comunități, audiență și impact. Clubhouse continuă să crească și este important să ne aliniem modelul de afaceri cu cel al creatorilor, ajutându-i să facă bani și să prospere pe platformă”, au declarat dezvoltatorii Clubhouse.
sursa: Gizmodo