După câteva eșecuri în zona de rețele de socializare, precum integrarea de NFT-uri în Instagram și Reels, care nu reușesc să taie din elanul TikTok, Meta pare să aibă parte de un succes: noua platformă Threads. În doar 24 de ore, noua rețea de socializare a companiei lui Mark Zuckerberg a reușit să atragă peste 50 de milioane de înscrieri ale utilizatorilor, iar această performanță a fost posibilă fără o lansare în Uniunea Europeană, unde serviciul nu este disponibil în mod oficial.
Conform datelor oficiale confirmate de către reprezentanți Meta chiar pe Threads, rețeaua de socializare a depășit deja 50 de milioane de utilizatori activi. Mai mult, date colectate indpendent de Quiver Quantitative sugerează că la momentul la care redactez acest articol, rețeaua a depășit chiar 60 de milioane de utilizatori. Astfel, aceasta ar putea fi rețeaua de socializare cu cea mai mare creștere de până acum.
Ajută și faptul că Threads este practic o componentă a Instagram. Cele două rețele sunt conectate printr-un cont comun, iar cei care își activează Threads pot urmări automat persoanele pe care le urmăresc pe Instagram, dacă au și ele cont activ pe rețeaua nouă. Dezavantajul față de Twitter și alte astfel de platforme este însă faptul că nu poți să le separi complet. De exemplu, dacă vrei să ștergi unul dintre profiluri (de Instagram sau Threads), acesta va dispărea de pe ambele platforme.
Desigur, acesta a fost unul dintre motivele pentru care Threads nu este lansat în niciuna dintre țările UE. Se pare că există rețineri ale autorităților europene în legătură cu colectarea de date și confidențialitatea acestora pe noua platformă. Nu este clar dacă Threads are planuri sau nu să se lanseze și în UE, sau dacă Meta lucrează la noi opțiuni de protecție a datelor personale.
Threads pare să fie o problemă foarte mare pentru Twitter. Dacă a atins 50 de miioane într-o singură zi, platforma Meta ar putea depăși într-un timp scurt numărul de aproximativ 450 milioane de utilizatori activi lunari ai platformei lui Elon Musk. Din acest motiv, compania lui Musk care controlează Twitter, X Corp., și-a arătat deja intenția de a chema în instanță Meta pentru că ar fi luat în echipă foști angajați Twitter, care ar fi ajutat la dezvoltarea Threads cu „secretele” furate de la fosta companie. Angajații Threads au confirmat deja că nu a angajat pe nimeni de la Twitter, dar probabil că vom afla o confirmare finală în instanță, dacă se ajunge acolo.
sursa: Quiver Quantitative