Threads, disponibil acum și în browser. Rețeaua încă blochează utilizatorii din UE

23.08.2023
Threads, disponibil acum și în browser. Rețeaua încă blochează utilizatorii din UE

Threads, noua rețea de socializare de la Meta, nu pare că a afectat foarte mult operațiunile X/Twitter, așa cum își dorea publicul, în mare parte pentru că aceasta nu oferă funcționalitatea și disponibilitatea necesară. În afară de posibilitatea de a posta și urmări persoane, nu existau prea multe funcții la lansare, motiv pentru care mulți utilizatori au renunțat la ea. Apoi, Meta a început să blocheze utilizatorii din UE, unde aplicația nu este încă disponibilă. Se pare că eforturile de a face din Threads o alternativă mai bună la X continuă, compania anunțând noi funcții, inclusiv posibilitatea de a accesa rețeaua din browser.

Rețeaua de socializare Threads de la Instagram, disponibilă și pe desktop

Dacă majoritatea rețelelor de socializare din prezent au fost inițial lansate în browser, sub formă de „site-uri”, Instagram și acum Threads, au fost mai întâi aplicații de mobil. Astfel, o versiune web pentru desktop nu a fost o prioritate, însă tocmai această interfață ar putea transforma rețeaua într-una mai serioasă. Asta pentru că profesioniștii care folosesc rețelele de socializare pentru muncă au nevoie de o interfață simplă și rapidă prin care să poată publica către publicul lor.

Încă de la început, era destul de clar că Threads va fi disponibil și în browser, pentru că puteai accesa rețeaua de pe un PC doar pentru a citi mesajele. Acum însă, poți intra pe threads.net și te poți autentifica cu contul tău pentru a posta. Interfața web nu este încă disponibilă pentru toți utilizatorii, iar cei care au conturi înregistrate din UE probabil că nu vor putea să se autentifice, dar Meta promite că lansarea nu va dura mult și că toți utilizatorii vor putea accesa Threads pe desktop în foarte scurt timp.

Din păcate, nu ai foarte multe capabilități noi în interfața web, ci doar acces la ceea ce exista și în aplicația de mobil în browser. Încă lipsesc multe funcții uzuale pe care ne-am obișnuit să le găsim pe rețele de socializare, precum o funcție de căutare avansată, funcții de „business” și ceva care să scoată Threads în evidență față de alte rețele similare. Până acum este doar o „clonă” prea simplificată de Twitter.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult