UPDATE 20.06.2020: Clipul publicat de Donald Trump pe contul său de Twitter, care apoi a fost urcat și pe Facebook, a fost scos. Proprietarul materialului video (unul dintre părinții copiilor din filmare) au depus o plângere pe ambele rețele de socializare în baza legii DMCA (Digital Millennium Copyright Act). Ambele rețele au scos respectivul clip de pe contul președintelui SUA. (via The Verge)
Articolul original: Rețelele de socializare Twitter și Facebook par să fie cu ochii pe politicieni în ultima perioadă. Vigilența în plus este condiționată de faptul că începe campania electorală din SUA, iar Donald Trump este cel care momentan este luat în vizor cel mai mult. După ce Facebook a spus că nu se va implica în verificarea mesajelor politice, compania a eliminat totuși de pe platforma sa mai multe reclame ale lui Donald Trump. Simultan, Twitter a marcat o postare a lui Trump drept „fake news”.
Mai multe reclame publicate pe Facebook de echipa lui Donald Trump în care apărea un simbol asociat cu nazismul, au fost eliminate. Acestea făceau referire la mișcarea Antifa. Simbolul unui triunghi roșu întors a fost folosit în 88 de reclame de pe paginile lui Donald Trump și vicepreședintelui Mike Pence, avertizând despre pericolele „grupărilor stângii radicalizate”, promovând o petiție împotriva Antifa.
Conform Facebook, aceste reclame au fost eliminate pentru că erau împotriva regulamentului său:
„Am scos aceste articole și reclame pentru că erau împotriva regulilor împotriva urii organizate. Regulamentul interzice utilizarea simbolurilor interzise folosite de grupuri de ură care le foloseau pentru a identifica prizonieri de război fără contextul care condamnă sau discută despre semnificația simbolului.”
Reclamele au ajuns la peste 900.000 de utilizatori. Reprezentanții lui Donald Trump spun însă că acest simbol este folosit de Antifa.
Aproape simultan, Twitter a marcat un clip publicat de către Donald Trump pe platforma sa drept „material manipulat”. Acesta este un termen folosit des pentru a descrie materiale „fake news” obținute prin modificarea imaginilor sau sunetelor. În cazul de față, postarea lui Trump chiar este despre combaterea fake news, făcând referire la modul în care CNN ar modifica materialele pentru a-și impune punctul de vedere.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) June 19, 2020
Cei de la Twitter au considerat însă că acest avertisment împotriva fake news este însuși un fake news și l-au marcat ca atare.