Pe baza datelor GPS extrase din rețeaua de socializare Parler, publicația Gizmodo arată cât de adânc au intrat în interiorul Capitoliului suporterii lui Donald Trump, pe 6 ianuarie. Aceștia au pătruns inclusiv în zone în care accesul publicului este interzis.
Cu puțin timp înainte ca Parler să dispară de pe internet – după ce platforma a pierdut suportul unor parteneri precum Amazon, Google și Apple – datele de pe rețeaua de socializare au fost descărcate de hackeri etici, pentru a putea fi folosite în anchetele de după incidentele din 6 ianuarie. Printre informații se numără și date GPS culese de Parler pe smartphone-urile celor care au participat la insurecție.
Gizmodo a folosit aceste date pentru a arăta unde au ajuns, în Capitoliu, utilizatorii rețelei de socializare de dreapta. Aceștia sunt reprezentați în imagine prin punctele roșii. Coordonatele GPS au fost extrase din 618 clipuri video și alte mii de postări publicate în ziua respectivă pe platformă. Informațiile au ajuns mai întâi la FBI, potrivit publicației.
Asaltul din 6 ianuarie a durat aproximativ două ore. Membrii Senatului și ai Camerei Reprezentanților au fost duși într-un loc mai sigur, dar au fost câteva momente când atacatorii s-au aflat aproape de figuri politice importante.
Citește și: Arnold Schwarzenegger compară invazia Capitoliului cu Noaptea de Cristal a naziștilor
Datele extrase din Parler mai arată și că atacul a fost planificat cu mult timp înainte de suporterii lui Donald Trump, iar mulți dintre aceștia au dorit chiar asasinarea politicienilor și jurnaliștilor care nu sunt susținători ai președintelui.
Coordonatele precise ale utilizatorilor de Parler nu pot fi stabilite, deoarece nu știm la ce etaj se aflau în clădire aceștia, iar precizia este de +/- 11 metri. Totuși, putem vedea că mulți atacatori au ajuns în mijlocul clădirii vechi de peste 200 de ani.
Mulți dintre cei care au participat la atac au fost reținuți după ce au fost indentificați, inclusiv cu ajutorul internauților.
În Capitoliu, cei care au intrat neautorizat au distrus mobilier, au sustras documente (inclusiv unele confidențiale), au accesat neautorizat computere, au scris pe pereți mesaje obscene și chiar și-au făcut nevoile în birouri ale unor politicieni cunoscuți.