Poti câştiga o licenţă de Windows 7 Ultimate participând la
concursul realizat de go4it.ro si
Microsoft.
7 este o cifră norocoasă. Majoritatea oamenilor îşi impun
practic să creadă că 7 este cifra lor norocoasă. Este o cifră care
parcă fără să vrei îţi atrage simpatia. Nu ca 6, 6 este o cifră
plictisitoare, o cifră care nu-ţi spune nimic. Jos cu 6, sus cu 7!
Jos cu Vista, sus cu Windows 7!
Nu ştiu cât de norocoasă este data de 22 octombrie. Microsoft
speră ca numerologia să fie de partea ei şi atât 7, cât şi 22 să le
aducă noroc – 22 octombrie data la care versiunea norocoasă de
Windows va intra pe piaţă.
Microsoft vs Microsoft
O versiune nouă de Windows este un eveniment de
importanţă maximă pentru industria IT indiferent ce spun
cârcotaşii. Un Windows nou aduce de regulă atât o schimbare
binevenită pentru utilizatori (noutăţi grafice şi funcţionale), cât
şi o creştere a vânzărilor pentru producătorii de sisteme şi
componente. Cum s-ar spune, toată lumea e fericită, iar Microsoft
mai adaugă „câţiva bănuţi” la puşculiţă.
Pentru Microsoft este o cursă de unul singur. Şi culmea, există
riscul să iasă pe locul doi. Nu, Windows-ul la ora asta nu are
concurenţă (cea ce nu e foarte bine pentru orice piaţă în general).
Este un meci Windows contra Windows. Windows 7 nu se teme nici de
Linux, nici de MacOS, nici de viitorul Google OS. Nu. Se teme de
Windows XP.
Dacă utilizatorul obişnuit, conservator şi nu foarte priceput,
nu va accepta să renunţe la XP şi să treacă la (a se citi să
cumpere) Windows 7, veniturile Microsoft vor avea de suferit.
Microsoft (vânzătorul) trebuie să convingă utilizatorii finali şi
companiile (cumpărătorii) să achiziţioneze noul produs. Aşa merge
piaţa iar regula asta se aplică chiar şi atunci când deţii 90% din
piaţă. Dacă nu reuşeşti să-ţi impui produsele noi înseamnă că ai o
problemă. Cu atât mai mult cu cât, nici nu ai concurenţă pe piaţa
respectivă.
În fond, lucrurile ar trebui să fie simple. Ca să-ţi vinzi
produsul nou, trebui ca acesta să fie mai bun ca cel vechi,
să-i dai cumpărătorului motivaţia de a-l
achiziţiona.
Este Windows 7 mai bun decât XP?
Aici depinde pe cine întrebi. Dacă mă întrebi pe mine, răspunsul
este clar, da. Pentru că am un calculator nou, pentru că toate
componentele şi driverele lui sunt 100% compatibile cu Windows 7 şi
pentru că sunt întotdeauna unul dintre cei care abia aşteaptă să
treacă la versiunile noi. Dacă îl întrebi pe bunicul meu care nu
şi-a mai schimbat mouse-ul din 2000, are un calculator care abia
mai stă în picioare şi dacă schimbi locul unei pictograme pe
desktop l-ai băgat în ceaţă, răspunsul este clar nu.
Un lucru este cert. În orice domeniu şi cu atât mai mult
în IT locomotiva este inovaţia. Produsele noi
trebuie să aducă un progres tehnologic, progres la care oamenii
trebuie să se adapteze din mers. Tehnologia nu trebuie să aştepte
ca mentalitatea omului să fie capabilă să o înţeleagă, ci trebuie
să fie cea care determine omul să meargă înainte. Dacă am aştepta
după conservatorismul uman, America ar fi şi acum bazată pe
sistemul sclavagist.
Lăsând detaliile financiare şi rata pirateriei deoparte, în mod
normal Windows 7 ar trebui să câştige bătălia cu
XP-ul. Presupunând că majoritatea utilizatorilor au
calculatoare sau componente cumpărate în ultimii 3 ani, probleme de
compatibilitate nu ar mai trebui să mai fie decât poate foarte rar.
Cel mai probabil procentul celor vor folosi în continuare XP va
scădea destul de mult. Windows XP va muri, mai devreme sau mai
târziu.
Vista? Care Vista?
În cazul lui Windows Vista lucrurile sunt mai clare. Windows 7
ar trebui să fie complet compatibil cu acesta. Cam tot ceea ce a
mers pe Vista, de la aplicaţii la drivere, va merge şi pe Windows
7. Nu văd niciun motiv, în afară de cel financiar eventual, pentru
care cei care au acum Vista să nu treacă la Windows 7.
Realist vorbind, Windows 7 este un upgrade la Vista. Merge mai
bine (chiar dacă testele sintetice nu arată clar acest lucru) şi
aduce o serie de funcţii noi deşi nu excelează la acest capitol.
Spre deosebire de Vista, este mai scalabil. Merge destul de bine şi
pe calculatoarele mai slabe, gen netbook-uri.
În altă ordine de idei, Windows 7 îl va da complet
uitării pe Vista. În cazul lui Vista nu vor exista
nostalgici care să-l regrete, cum s-a întâmplat cu XP-ul. Nu va
vărsa nimeni lacrimi în memoria lui.
To Windows 7 or to Windows 7 not?
Categoric da, din punctul meu de vedere. Îl folosesc de la
primul beta, nu am avut probleme cu el şi cu siguranţă o sa
folosesc şi versiunea finală. Nu fac nici propagandă pentru
Microsoft cum cei mai slabi cu duhul ar putea crede şi nici nu cred
că Windows 7 e sistemul perfect. E doar foarte bun pentru mine şi
pentru ceea ce fac eu.
Poate firmele vor prefera să nu treacă deocamdată Windows 7.
Poate muţi utilizatori finali vor rămâne în continuare la XP. Poate
sau mai bine spus sigur vor apărea şi critici. Un lucru este cert
însă: Windows 7 este un pas înainte potrivit ca
mărime. Un pas nu foarte mare, atât cât să fie prins din
urmă de cei mai conservatori dintre noi.
Şi dacă nu eşti la curent cu noutăţile şi schimbările aduse de
Windows 7, dă o căutare pe go4it.ro. Vei găsi zeci de ştiri
şi articole despre cel mai nou sistem de operare de la
Microsoft. Iată câteva dintre ele:
Noul Taskbar din Windows 7
Desktop-ul şi temele
Aplicaţii, drivere, performanţe
Windows 7 va fi gratis (pamflet)
Cum instalezi Windows 7 de pe un stick USB
Teme şi wallpapere pentru Windows 7
De ce va fi Windows 7 un succes
Windows 7 transmite wireless şi la alte calculatoare