Numerotată KB4579311, actualizarea este de tip „cumulativ”, care combină mai multe patch-uri Windows 10 într-unul singur.
În urmă cu doar câteva zile, Microsoft a publicat o nouă actualizare săptămânală pentru Windows 10, patch-ul numit KB4579311 adresând mai multe probleme ale sistemului de operare, ideal, fără să introducă altele noi.
Venind ca o avanpremieră, instalarea KB4579311 putea fi întreruptă în orice moment cu oricare dintre erorile 0x800f0988, 0x80073701 sau 0x8007000d, ulterior fiind posibile blocarea PC-ului cu ecran negru, nefuncționarea imprimantei, până la imposibilitatea accesării contului de utilizator introducând datele de login.
În cazul instalărilor eșuate, există rapoarte Windows care afișează unul dintre două mesaje de eroare comune: „Unele fișiere de actualizare lipsesc sau au probleme. Vom încerca să descărcăm din nou actualizarea mai târziu”. Al doilea mesaj de eroare spune: „Au existat unele probleme la instalarea actualizărilor, dar vom încerca din nou mai târziu”.
În timp ce majoritatea rapoartelor referitoare la aceste mesaje de eroare provin de la persoane care au obținut KB4579311 din Windows Update, se pare că și descărcarea manuală din catalogul Microsoft Update este la fel de problematică.
Vestea și mai proastă este că și dacă instalarea KB4579311 a reușit, neplăcerile nu se opresc aici. O parte dintre utilizatorii care au aplicat ultimul patch Windows 10 reclamă erori începând cu imposibilitatea autentificării în contul de utilizator (și implicit, imposibilitatea folosirii PC-ului), până la ecran-negru la porninrea PC-ului și nefuncționarea porturilor HDMI, sau a imprimantei.
Vestea oarecum bună este că soluția poate fi simpla dezinstalare a patch-ului buclucaș (presupunând că poți accesa PC-ul suficient cât să ajungi la meniul pentru dezinstalare).