Modificarea Android 12 care ar putea aduce mai multe emoji-uri pe telefonul tău

30.01.2021
Modificarea Android 12 care ar putea aduce mai multe emoji-uri pe telefonul tău

Începând cu versiunea Android 12, Google decuplează sistemul de emoji-uri de actualizările firmware, însemnând că acestea vor putea fi actualizate direct prin magazinul Google Play.

În mod tradițional, Unicode Consortium publica în fiecare an noi seturi de animați emoji, acestea fiind apoi preluate de Google și integrate cu kit-urile oficiale Android, adăugând mai multe opțiuni la selecția de emoticoane gata de inserat în mesaje.

Decizia ca sistemul Android să păstreze colecția emoji pe partiția de sistem, împreună cu fonturi, vine cu avantaje și dezavantaje deopotrivă. Pe de o partea, manipularea acestora pentru facilitarea de atacuri informatice este foarte dificilă. În schimb, pentru orice modificare este necesară o actualizare completă a versiunii de firmware – lucru nu tocmai plăcut dacă se întâmplă să deții un smartphone deja neglijat de producător la acest capitol, actualizările OTA reprezentând un soi de unicorn de care doar auzi de la alții.

emoji Android

Această problemă ar putea fi remediată începând cu versiunea Android 12, surse din rândul contribuitorilor Android indicând că emoji-urile și fonturile vor actualizate separat de firmware-ul principal.

Modificările sunt pregătite încă din luna noiembrie anul trecut, Google dorind să mute fonturile și emoji-urile din partiția de sistem în partiția de date (cea în care sunt păstrate și aplicațiile instalate din Play Store), actualizările funcționând mai departe fără a necesita privilegii de acces ROOT.

Pentru a vă fonturile de pe telefon nu pot fi alterate în scop malițios, fișierul fontului poate fi accesat doar cu privilegii system_server. Aplicațiile au acces doar pentru citirea acestora, ceea ce ar trebui să fie de ajuns pentru buna funcționare a aplicațiilor.

Astfel, începând cu versiunea Android 12 nu va mai trebui să aștepți după actualizări firmware pentru a beneficia de cel mai nou set de fonturi, acestea venind direct prin sistemul de actualizări folosit și de restul aplicaților de Android.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult