În cadrul evenimentului de lansare al noilor terminale Motorola, Eric Schmidt, preşedintele executiv Google, a făcut publice şi o serie de date care reliefează progresul platformei Android.
Conform cifrelor anunţate ieri seară, numărul de terminale Android activate zilnic a ajuns la 1,3 milioane, un salt impresionant de la cele 900.000 de activări zilnice anunţate de Andy Rubin în luna iunie a acestui an. Datorită acestui ritm crescut al ratei de adopţie, numărul total de terminale Android activate până la începutul acestei luni a ajuns la impresionanta cifră de 480.000.000, o dublare în mai puţin de un zece luni.
Dacă Android este principala platformă software pentru terminalele mobile, nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre tablete: din cele 1,3 milioane de activări zilnice, doar 70.000 sunt făcute de pe o tabletă. Lipsa cronică a succesului acestor produse s-ar putea schimba odată ce numărul de tablete puternice şi accesibile precum Nexus 7 va creşte, fie că vor fi dezvoltate pe platforma NVIDIA Kai sau nu, dar, până atunci, dominaţia Apple nu este deloc ameninţată.
Ce versiuni de Android rulează însă utilizatorii? Conform datelor publicate pe portalul dezvoltatorilor Android, cea mai recentă versiune, Jelly Bean, a atins o pondere de 1,2 procente din total, în timp ce Ice Cream Sandwich a ajuns la aproape 21 de procente. Versiunea 2.3 rămâne însă, la aproape un an de la lansarea Ice Cream Sandwich, liderul cotei de piaţă cu 57,5 procente, în timp ce 18 procente din numărul total de utilizatori rulează Android 2.2 sau inferior.