Până când vom avea un Vista fără (multe) probleme va mai dura ceva, iar Microsoft nu a uitat de bătrânul, dar mult mai funcţionalul Windows XP. Concret, gigantul din Redmond pregăteşte Service Pack 3 care, culmea, conţine o mulţime de facilităţi ce ţin de Vista.
XP cu SP3 nu te mai solicită să introduci codul de validare la instalarea serviciului. Majoritatea îmbunătăţirilor vizează partea de networking (reţea) – sistemul va fi protejat împotriva acceselor neautorizate de noul modul “Black Hole Router”. Deocamdată, SP3 se află în stadiul “beta”, pe mâna unui grup de testeri.
Decizia Microsoft de a lansa încă un serviciu pentru XP vine la scurt timp după anunţul de prelungire a vânzărilor (până în iunie 2008) a popularului sistem de operare.