Aplicaţia iMessage ar putea să primească şi versiune pentru Android

10.06.2016
Aplicaţia iMessage ar putea să primească şi versiune pentru Android

Disponibilă încă de la lansare exclusiv pentru dispozitivele Apple, aplicaţia de mesagerie iMessage a fost mult timp o pârghie la care compania americană apela pentru atragerea de noi utilizatori în ecosistemul iOS şi descurajarea celor tentaţi să facă saltul la o altă platformă.

Numărul mare de utilizatori ai aplicaţiei iMessage şi faptul că aceştia nu pot fi contactaţi decât de pe un dispozitiv Apple este o metodă cu efect garantat pentru a atrage noi utilizatori în ecosistemul iOS. Aplicaţia în sine nu este o sursă de profit pentru Apple, existând doar ca serviciu cu valoare adăugată pentru clienţii companiei. Privind lucrurile din această perspectivă, pare de neînţeles de ce ar renunţa Apple la exclusivitate, lăsând utilizatorilor de Android un motiv în minus pentru a face saltul la iOS.

Totuşi, extinderea serviciului Apple Music şi la utilizatorii de Android ar putea semnaliza intenţia pentru o deschidere mai largă a ecosistemului iOS către utilizatorii altor platforme, lansarea unei versiuni iMessage for Android fiind doar o etapă din acest plan.

Potrivit informaţiei rămasă deocamdată la stadiu de zvon, Apple ar putea anunţa noua versiune iMessage for Android la conferinţa WWDC de anul acesta.

iPhone SE: Cât de rezistent este la îndoire şi zgârieturi noul smartphone Apple [VIDEO]

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult