Microsoft va opri suportul pentru majoritatea aplicaţiilor „Lumia” pentru sistemul de operare Windows Phone. Este vorba în special despre cele dedicate funcţiilor foto, ale căror funcţii vor fi integrate în aplicaţiile implicite pentru captură. Deja multe dintre ele au fost delistate de pe Windows Store, iar suportul software pentru cei care încă le au instalate va înceta la sfârşistul lunii octombrie.
Aplicaţiile afectate sunt Lumia Storyteller, Lumia Beamer, Photobeamer, Lumia Refocus, Lumia Panorama şi Video Uploader. Primele patru din listă nu vor mai beneficia de servicii online precum partajare pe reţele de socializare, iar data de 30 octombrie va marca încetarea suportului pentru actualizări. Panorama şi Video Uploader în schimb vor continua să funcţioneze fără restricţii, însă suportul software al lor dispare imediat, fără posibilitatea de actualizare în viitor.
Cei care vor rămâne pe Windows Phone 8.1 după lansarea lui Windows 10 Mobile, vor putea în continuare să folosească aplicaţiile, chiar şi după upgrade, însă odată cu tranziţia la noul sistem de operare, anumite funcţii ar putea să nu fie disponibile. Cei care se bazau pe stocarea online a aplicaţiilor pentru imagini şi clipuri vor avea timp până pe 30 octombrie să le descarce local, după care tot conţinutul din cloud va dispărea.