Apple a lansat iOS 11.3 beta, versiunea care oferă posibilitatea de a dezactiva încetinirea iPhone-urilor mai vechi

25.01.2018
Apple a lansat iOS 11.3 beta, versiunea care oferă posibilitatea de a dezactiva încetinirea iPhone-urilor mai vechi

iOS 11 a fost probabil varianta cu cele mai multe probleme ale unei versiuni majore a sistemului de operare mobil de la Apple. Din fericire, compania a rezolvat diversele bug-uri rapid prin actualizări rapide, însă versiunea 11.3 pare să fie de departe cea mai importantă de până acum. Aceasta va adăuga o serie de funcţii noi şi va încerca să scadă frustrările utilizatorilor de smartphone-uri mai vechi, oferind posibilitatea de a dezactiva funcţia care limitează puterea procesorului.

În timp ce această capabilitate este probabil cea mai aşteptată de către cei care erau nemulţumiţi de performanţa telefoanelor mai vechi, Apple a integrat multe alte funcţii noi în versiunea 11.3, care este acum disponibilă pentru dezvoltatori în stadiu beta.

Aplicaţia de mesaje primeşte noi pictograme Animoji, cât şi posibilitatea de a seta conturi de business pentru utilizare în iMessage. Astfel, utilizatorii vor putea comunica cu reprezentanţi ai diferitelor afaceri şi vor putea de asemenea să cumpere produse direct prin aplicaţie, folosind plata cu Apple Pay. Câţiva dintre partenerii care vor oferi această funcţionalitate sunt Discover, Hilton, Lowe şi Wells Fargo. La capitolul intimitate, Business Chat din iMessage nu oferă companiei datele de contact ale utilizatorului, iar acesta poate oricând să închidă conversaţia, fără posibilitatea de a primi noi mesaje nedorite.

Funcţiile de realitate augmentată aufost de asemenea îmbunătăţite, pachetul software ARKit ajungând acum la versiunea 1.5. Printre noutăţi se regăsesc identificarea pereţilor şi uşilor, lucru care poate asigura interacţiunea cu mai multe suprafeţe a conţinutului AR, cât şi identificarea unor imagini 2D, care pot apoi fi folosite pentru interacţiune cu software-ul. Un exemplu ar fi tablourile dintr-un muzeu, care pot primi informaţii în AR pe ecranul telefonului. Nu în ultimul rând, rezoluţia capturii de pe cameră a fost îmbunătăţită, iar acum funcţiile AR beneficiază şi de focalizare automată.

Alte funcţii noi sunt AirPlay 2, funcţia care poate asigura redare wireless pe mai multe dispozitive simultan, noi capabilităţi pentru HomeKit, software-ul pentru case inteligente, suport pentru videoclipuri în Apple Music şi suport pentru AML (advanced mobile location) în regiunile unde aceasta există, pentru a transmite coordonatele GPS către cei apelaţi sau către serviciile de urgenţă. Lista completă de noutăţi se găseşte pe site-ul oficial Apple dedicat acestei versiuni.

Având în vedere că aceasta este doar prima versiune iOS 11.3 beta, iar Apple susţine că acesta va fi update-ul pentru primăvara lui 2018, lansarea oficială a acestei versiuni ar putea veni cel mai devreme în luna martie a acestui an.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult