Apple adaugă suport pentru fişiere FLAC, pe dispozitivele iPhone şi iPad

07.06.2017
Apple adaugă suport pentru fişiere FLAC, pe dispozitivele iPhone şi iPad

Nu se întâmplă prea des ca Apple să accepte folosirea unor tehnologii dezvoltate de concurenţă, excepţie făcând doar cazurile unde compania are de câştigat în mod direct.

Având în vedere popularitatea tot mai mare a formatelor audio lossless, folosite de utilizatorii pretenţioşi pentru a asculta melodiile preferate la cea mai bună calitate cu putinţă, Apple a introdus în ultima versiune iOS 11 beta suport preliminar pentru redarea fişierelor audio cu format FLAC. Decizia este una surprinzătoare, ţinând cont de faptul că Apple deţine deja codecul ALAC (Apple Lossless Audio Codec), potrivit pentru înregistrarea de muzică fără pierderi de calitate.

Ajutat de faptul că este distribuit în regim deschis, codecul FLAC a ajuns însă standardul de facto printre iubitorii de muzică, ignorarea acestei realităţi costând Apple mai mult decât acceptarea unui format audio ce nu poate fi monetizat suplimentar prin taxe de licenţiere, sau folosit la blocarea cât mai multor utilizatori în ecosistemul de produse şi servicii Apple.

Momentan, suportul pentru fişiere FLAC este disponibil doar în versiunea beta a iOS 11 şi poate fi accesat doar în anumite circumstanţe. Pentru a fi redate, fişierele FLAC sunt mai întâi încărcate în contul iCloud Drive şi sincronizate cu iOS, după care pot fi ascultate folosind aplicaţia Files. Suportul iTunes încă lipseşte, dar ar putea fi adăugat în preajma lansării oficiale a sistemului iOS 11. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult