Apple plănuiește să lanseze primele sisteme Mac echipate cu procesoare ARM în cursul anului 2021, punând pe făraș actuala platformă PC, bazată pe procesoare x86 furnizate de Intel.
Nimic nu poate sta în calea celor de la Apple, când vine vorba de maximizarea profiturilor. Nici măcar legăturile întinse pe zeci de ani cu arhitectura x86 și software-ul dezvoltat pentru aceasta, controlul absolut deținut de Apple asupra platformei Mac OS putând fi valorificat în sensul migrării întregului ecosistem la o arhitectură de procesor complet diferită, dacă conducerea companiei decide asta.
Potrivit informațiilor apărute în publicația Bloomberg, Apple pregătește migrarea parțială a ofertei de laptopuri și desktop PC la platforme de procesare non-Intel. Și nu este vorba de rivalul AMD – Ryzen. Se pare că Apple are în dezvoltare trei variante de procesoare Mac bazate pe arhitectura chipsetului A14, un cip încă neconfirmat, ce ar fi destinat următoarei serii iPhone. Astfel, Apple va folosi actualul partener TSMC pentru a construi noile chipset-uri Mac.Și dacă totul decurge conform planurilor, primele modele Mac bazate pe noul design hardware vor ieși la vânzare începând de anul viitor.
Mai complicată decât pare la prima vedere, schimbarea arhitecturii de procesor se pare că este pregătită de mai mulți ani, prin exercitarea unui control foarte strict asupra produselor comercializate de Apple, vizând inclusiv partea de hardware și software. Controlând ambele aspecte, Apple poate decide ce este mai bun pentru nevoile proprii, și în extensie, pentru clientul final.
Controlarea întreg lanțului de aprovizionare, eliminând Intel ca și furnizor de componente-cheie, aduce beneficii majore pentru Apple, începând cu reducerea costurilor și până la viteza cu care pot fi livrate produse pentru o anumită piață de desfacere. La final, bilanțul veniturilor raportat investitorilor Apple nu poate avea decât de câștigat.
Apple a făcut deja această tranziție cu oferta de smartphone-uri și tabletele. De ce nu și restul ofertei de sisteme Mac? Până la urmă, Apple gestionează un ecosistem închis, atât din punct de vedere hardware, dar mai ales al software-ului folosit.
Însă potrivit Bloomberg, divorțul de Intel nu va fi complet lipsit de peripeții. Primele cipuri proiectate de Apple vor avea 12 nuclee: opt nuclee „Firestorm” de înaltă performanță și patru nuclee „Icestorm” eficiente din punct de vedere al consumului bateriei. Ca și iPhone și iPad, aceste cipuri se vor baza pe arhitectura ARM, schimbarea avantajând autonomia bateriei și performanțele resimțite în anumite apliații. Dezavantajul este că procesoarele ARM se lovesc deseori de limitări care împiedică atingerea nivelului de performanță posibil cu procesoare x86, mai ales la folosirea aplicațiilor ceva mai complexe. Probabil că prima încercare Apple în direcția ARM va fi un dispozitiv low-power care nu concurează direct cu actuala gamă MacBook Pro, iMac sau Mac Pro pentru desktop, compania evaluând doar reacția publicului. Un posibil candidat ar fi un model MacBook Air cu design compact, având ecran nu mai mare de 12 inch, adresat celor care doresc să beneficieze de portabilitate superioară fără a face pasul la o tabletă iPadPro.
Cert este că Apple în nici un caz nu renunță la platforma macOS, schimbarea pregătită urmând să fie în esență una de fundal, pe care doar inginerii Apple și dezvoltatorii software o vor resimții cu adevărat, experiența în utilizare livrată consumatorilor finali rămânând în mare parte neschimbată.