Apple a lansat cel de-al doilea update incremental de după debutul iOS 8 de săptămâna trecută. Acesta este orientat în special către utilizatorii de iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, ale căror dispozitive nu mai puteau accesa reţelele de telefonie după update-ul 8.0.1, dar corectează şi alte probleme mai puţin celebre.
Probabil cel mai important lucru pe care îl face noua versiune 8.0.2 a lui iOS este deblocarea restricţiei pentru aplicaţiile care folosesc HealthKit. Astfel, toate informaţiile stocate în aplicaţia Health vor putea fi acum accesate de software creat de companii terţe. Sunt aşteptate update-uri importante pentru aplicaţii de genul Runtastic, Nike+ şi altele.
De asemenea, tastaturile din AppStore vor funcţiona chiar şi atunci când este necesară introducerea de parole. În varianta iniţială de iOS 8 tastaturile 3rd party dispăreau de fiecare dată când o aplicaţie cerea o parolă, fiind înlocuite cu tastatura implicită Apple.
Restul de modificări adresează bug-uri cu librăria foto, îmbunătăţesc funţia Reachability din iPhone 6 şi 6 Plus, probleme de sincronizare cu iCloud şi probleme de upload de imagini şi clipuri video din Safari. Din păcate, alte probleme descoperite între timp în iOS 8 nu au fost corectate în acest update. Având în vedere însă necesitatea de a împinge acest update cât mai repede pe uşă pentru a repara problemele aduse de 8.0.1, probabil că nu ne putem plânge foarte mult, întrucât problemele vizuale din OS sunt mult mai puţin importante decât repararea terminalelor afectate de lipsa semnalului.
Sperăm însă că Apple a învăţat o lecţie importantă odată cu această situaţie şi că va testa mai riguros update-urile din viitor înainte să le trimită către utilizatori.