Cercetătorii au descoperit că până şi căştile pot fi folosite pentru a spiona utilizatorii de computere. Dacă ai acest cip audio eşti vulnerabil

23.11.2016

Ştiam că hackerii pot porni microfonul şi camera web ale unui computer fără ca utilizatorul să ştie. Iată că trebuie să adăugăm şi căştile la lista gadgeturilor care ne pot spiona. Cercetători de la Universitatea Ben Gurion din Israel au demonstrat cum hackerii pot compromite căşti. Ei au creat un program malware, numit „Speake(a)r”, care poate înregistra convorbirile de pe un computer, chiar dacă acesta nu dispune de microfon, prin intermediul căştilor. Softul transformă difuzoarele din căşti în microfoane, prin convertirea vibraţiilor din aer în semnale electromagnetice.

„Oamenii nu se gândesc la această vulnerabilitate”, a declarat Mordechai Guri, şeful echipei de cercetători, deoarece nu cred că este posibilă. „Chiar dacă scoţi din computer microfonul, dacă foloseşti căşti tot poţi fi înregistrat”, a adăugat el.

 

Nu este surprinzător faptul că difuzoarele pot fi transformate în microfoane. Mai multe clipuri publicate pe YouTube demonstrează faptul că acest lucru este posibil. Aşa cum membranele lor pot transforma semnalele electromagnetice în sunet prin intermediul vibraţiilor, acelaşi proces poate fi realizat invers.

 

Foto: Morguefile.com

 

Această metodă de atac funcţionează atât în Windows, cât şi în Mac OS, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Ben Gurion. Deocamdată sunt vulnerabile doar computerele care folosesc cipuri audio RealTek, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă.

 

În teste, cercetătorii au folosit căşti Sennheiser şi au descoperit că pot înregistra sunet de la o distanţă de până la 6 metri. Chiar şi de la această distanţă şi după ce fişierul audio este compresat pentru a fi trimis pe internet, sunetul poate fi distins.

 

Din fericire, vulnerabilitatea aceasta poate fi eliminată de către RealTek printr-un update software. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult