Adăugată cu mult timp în urmă în versiunea pentru PC, opțiunea Chrome pentru închiderea dintr-o singură mișcare a tuturor tab-urilor active creează unele probleme pentru utilizatorii de Android.
Potrivit Google, un număr nu tocmai neglijabil dintre utilizatorii versiuni pentru Android ajung să declanșeze butonul “Close all tabs” în mod accidental, închizând sesiunea de navigare web fără să fi dorit acest lucru. Asta, deși respectiva opțiune este accesibilă doar în urma vizitării listei de tab-uri, într-un meniu dedicat.
Spre comparație, în versiunea pentru PC singura modalitate prin care poți închide accidental toate tab-urile active este folosirea butonului ”X” pentru a închide fereastra Chrome, însă lista rămâne salvată și este restabilită la următoarea pornire a aplicației. Chiar și așa, Google va adăuga și în versiunea Chrome pentru PC o nouă fereastră de dialog, solicitând confirmarea acțiunii de închidere simultană a tuturor tab-urilor active în browserul web.
Modificările vor fi prezente începând cu versiunea Chrome 100, disponibilă deocamdată la stadiul de testare prin canalul Chrome Canary.
Vestea proastă este pentru utilizatorii care deschid „anumite” tab-uri în browser-ul Chrome, eventual folosind modul Incognito, cu intenția de a le închide înainte ca altcineva să poată arunca priviri indiscrete. Închiderea tab-urilor va dura cel puțin câteva secunde în plus, corespunzătoare dialogului nou afișat în interfața aplicației.