Controlul vocal pentru Bixby este acum disponibil în toată lumea, însă doar în engleză şi coreeană

22.08.2017
Controlul vocal pentru Bixby este acum disponibil în toată lumea, însă doar în engleză şi coreeană

Bixby pare să fie în continuare un asistent virtual limitat în comparaţie cu produsele similare de pe piaţă, însă Samsung pare să continue dezvoltarea lui într-un ritm accelerat. După ce a fost activată capabilitatea de control vocal folosind limba engleză în varianta sa americană exclusiv în Statele Unite, compania coreeană a anunţat disponibilitatea controlului vocal în toată lumea, lucru care va ajuta la îmbunătăţirea serviciilor.

În ciuda faptului că Samsung a anunţat că Bixby este acum disponibil în peste 200 de ţări din întreaga lume, Bixby nu învaţă momentan şi limbi noi. Utilizatorii vor putea folosi asistentul virtual doar în limbile engleză americană şi coreeană, Samsung concentrându-se acum pe colectarea de informaţii pentru a putea îmbunătăţi recunoaşterea vocilor.

Samsung a anunţat de curând compatibilitatea Bixby cu aplicaţii dezvoltate de parteneri, lucru care poate asigura în anumite cazuri funcţionalitate avansată realizată cu ajutorul vocii. La nivel de sistem de operare, Bixby oferă funcţionalitate de bază, însă poate recunoaşte fraze complexe în cele două limbi. De exemplu, poate recunoaşte o comandă de genul „Trimite ultima poză către contactul [X]” şi poate să recunoască fraze de genul „noapte bună”, care opreşte notificările audio şi setează o alarmă pentru o oră prestabilită.

Momentan, Bixby funcţionează doar pe Galaxy S8, Galaxy S8+ şi pe frigiderele inteligente, însă foarte curând va fi disponibilă pe mai multe smartphone-uri. Galaxy C10 urmează să fie anunţat cu suport pentru Bixby, iar Galaxy Note8, care va fi anunţat în mod oficial mâine, va veni cu siguranţă cu toate capabilităţile lui S8. Următorul pas în evoluţia Bixby va fi adăugarea de suport pentru mai multe limbi, lucru care îl va aduce la acelaşi nivel sau chiar peste alte servicii concurente.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult