Samsung a debutat la începutul acestui an noua interfaţă pentru smartphone-urile sale cu Android, One UI, iar de atunci majoritatea dispozitivelor noi lansate au fost echipate cu aceasta şi cu Android 9.0 Pie la bază. Acum că Android 10 este foarte aproape, au început să apară zvonuri despre One UI 2.0, o nouă versiune a interfeţei Samsung, bazată pe noul sistem de operare. Ciudat este că un YouTuber din Brazilia, Dudu Rocha, pare să fi pus deja mâna pe acest update folosind un Galaxy S10+, demonstrând astfel câteva schimbări.
La nivel vizual, One UI 2.0 bazat pe Android 10 nu este foarte diferit faţă de One UI-ul deja existent. Samsung va păstra multe dintre elementele interfeţei care uşurează utilizarea cu o singură mână, precum poziţionarea butoanelor în partea de jos a ecranului, umplerea întregului ecran cu meniuri şi integrarea de pictograme mari în toate aplicaţiile pentru precizie îmbunătăţită.
Când vine vorba despre funcţionalitate, One UI 2.0 vine cu câteva noutăţi precum posibilitatea de a înregistra conţinutul de pe ecran, ceva ce probabil că „moşteneşte” de la Android 10, această funcţie fiind prezentată oficial la dezvăluirea variantei beta Android Q. Apoi avem asistentul virtual Bixby, care poate rula acum şi pe ecranul Always-On, oferind funcţionalitate în plus în acest mod.
Nu în ultimul rând, Samsung va integra un nou sistem de navigaţie prin gesturi, mult aşteptat. Odată cu One UI, compania a înlocuit butoanele de navigaţie cu trei bare orizontale, care ofereau funcţionalitatea similară cu vechile butoane la glisare de jos în sus pe suprafaţa acestora. Acum, Samsung oferă şi noua soluţie de navigaţie Google din Android 10, care poziţionează în partea de jos o bară orizontală pentru navigaţie, extrem de similară cu cea de pe iOS pe dispozitivele din gama iPhone X. Aceasta poate fi folosită pentru închiderea aplicaţiilor sau schimbarea lor prin glisare orizontală. Butonul de back se transformă într-o glisare orizontală la marginea ecranului, în timp ce aplicaţiile recente pot fi afişate printr-o glisare a barei de navigaţie până la jumătatea ecranului.
Cel mai probabil, One UI 2.0 va fi livrat înainte de sfârşitul anului 2019 pentru modelele mai recente precum cele din seriile Galaxy S10 şi Galaxy Note10. Având în vedere că Samsung obişnuieşte să ofere suport software cel puţin doi ani, există posibilitatea ca modelele Note 8, Note9, S8 şi S9 să fie de asemenea incluse în planul de update.