Windows 8 va rămâne în istorie drept unul dintre cele mai puțin apreciate sisteme de operare de la Microsoft, dar asta nu înseamnă că va fi ușor uitat. Acesta a propus o schimbare majoră a interfeței Windows, propunând pentru prima dată utilizarea și pe ecrane „touch”, nu doar cu o tastatură și mouse. Multe dintre elementele introduse în Windows 8 se regăsesc și în variantele recente de Windows, iar Steven Sinofsky, liderul echipei de sisteme de operare din cadrul Microsoft, a publicat un clip în care putem vedea o versiune timpurie a Windows 8 și cum era diferită față de versiunea finală.
Acest clip a fost prima dată arătat echipei Windows 8 în urma lunilor de muncă pe care le-au depus pentru a pune bazele acestui proiect, demonstrând direcția în care noul sistem de operare avea să meargă. Putem vedea că ideea de a realiza un sistem de operare pentru touchscreen-uri a fost prezentă încă de la început și că interfața Metro a fost întotdeauna la baza Windows 8, chiar dacă versiunea finală a avut pate de câteva schimbări la nivel cosmetic.
Putem vedea și că Widget-urile, care au revenit abia recent, în Windows 11, erau importante și pe vremea Windows 8. Poate fi observată și o separare a productivității și a entertainment-ului în acest concept timpuriu. Aplicațiile precum Excel și Internet Explorer sunt prezentate în interfața desktop, în timp ce altele sunt prezentate în interfața full-screen din meniul de start.
Judecând pe baza acestui clip, proiectul Windows 8 pare să fi fost un adevărat succes pentru echipa din spatele lui. Acesta și-a cam atins toate obiectivele propuse, iar totul a funcționat exact așa cum și-au dorit. Problema a fost răspunsul public la toate schimbările de interfață, eliminarea meniului de Start în favoarea unei interfețe fullscreen și adopția lentă a ecranelor tactile pe laptop-uri. Windows 8 a fost rapid „reparat” cu Windows 8.1, care a adus mici schimbări, însă la scurt timp, Windows 10 a fost cel care a lăsat cam toate modificările în urmă, păstrând doar câteva elemente mici din Windows 8, precum interfața Metro, pe care a integrat-o într-un meniu clasic de Start.
sursa: The Verge