VLC este unul dintre cele mai populare
playere video la ora actuală. Recent, a fost lansată versiunea 1.0,
versiune ce poate fi descarcata de pe go4it
– download
vlc. Aceasta permite, printre altele,
„ripp-urirea” DVD-urilor.
DVD Ripping-ul, pentru cei care nu ştiu, înseamnă salvarea
compresată a filmelor în format DVD. În funcţie de setările alese,
filmul rezultat poate încăpea şi pe un singur CD. În urmă cu ceva
vreme, DVD Ripping-ul era o operaţiune complicată, neaccesibilă
utilizatorului de rând. Între timp, acestea au fost mult
simplificate, iar VLC oferă o astfel de metodă.
Partea teoretică
Cu câteva click-uri şi mai multă răbdare poţi slava
într-un format compresat orice DVD, folosind VLC 1.0.
Paşii care trebuie să-i parcurgi, după introducerea DVD-ului în
unitate (sau montarea virtuală cu un program gen Daemon Tools),
sunt:
1. În VLC intri în meniul Media şi alegi opţiunea Convert /
Save. Ori, mai simplu, apeşi CTRL + R.
2. În fereastra deschisă te duci la tab-ul Disc şi bifezi
opţiunea DVD. Trebuie să verifici ca în căsuţa Disc Device
să fie trecută corect litera alocată unităţii optice. În acest
exemplu, litera alocată este E.
3. Apeşi butonul Convert / Save care va deschide
fereastra Convert
4. În fereastra Convert ai două lucruri de făcut. Primul este să
alegi formatele video şi audio folosite pentru
compresie (câmpul Profile). Al doilea este alegerea folder-ului
unde se va face salvarea. Totodată trebuie să atribui fişierului un
nume şi o extensie. Dacă nu vei trece şi extensia, VLC va salva cu
extensia „.ps”.
5. Apeşi Start şi aştepţi până se va încheia compresia. Poate să
dureze destul de mult, în funcţie de formatul şi dimensiunea
DVD-ului. În timpul conversiei, bara de status din VLC va afişa
Streaming.
Exemplu video
În susţinerea indicaţiilor de mai sus am realizat următorul ghid
video. Dacă explicaţiile nu sunt suficient de clare, acest clip va
elucida eventualele nelămuriri.
DVD Ripping cu
VLC – tutorial video go4it.ro de pe tare.ro
Salvarea în format compresat a unui DVD este foarte simplă cu
VLC. Fanii acestui program mai au acum un motiv pentru care trebuie
să-i fie recunoscători.