Cum obţii Windows 10 – download şi instalare de pe stick USB

30.07.2015
Cum obţii Windows 10 - download şi instalare de pe stick USB

Prin bunăvoinţa Microsoft, kit-ul de instalare Windows 10 este disponibil şi ca download separat, utilizatorii putând crea propriul stick USB cu Windows 10 sau pune fişierul ISO pe suport DVD, obţinând un disc de instalare identic celui oferit chiar de Microsoft.

Download Windows 10 USB installer

Disponibil gratuit pentru download, Windows 10 poate fi obţinut direct de la Microsoft, accesând pagina Download Windows 10 găzduită chiar pe website-ul companiei.

Windows 10 - download şi instalare de pe stick USB

Pentru a descărca kit-ul de instalare Windows 10 ai nevoie de o conexiune bunicică la internet şi suficient spaţiu pe hard disk, fişierul cu extensie .ISO măsurând aproximativ 3GB. Alternativ, dacă vrei să instalezi Windows 10 de pe stick USB vei avea nevoie de un model cu minim 4GB spaţiu de stocare. Ai grijă să copiezi în altă parte orice fişiere importante aflate încă pe stick-ul USB, conţinutul acestuia urmând să fie şters automat pentru a face loc kit-ului de instalare Windows 10.

Din fericire pentru obţinerea unui stick USB cu Windows 10 boot-abil nu vei avea nevoie prea multă documentare, procesul fiind complet automatizat. Astfel, nu trebuie decât să descarci utilitarul Media Creation Tool pus la dispoziţie în pagina de download Wiindows 10 şi să-l porneşti.

În primul ecran ai de ales între a face upgrade la Windows 10 sistemului de operare instalat deja pe calculator, respectiv crearea unui mediu de instalare extern, pe care să-l poţi folosi şi cu alte PC-uri. În timp ce prima opţiune ne permite să instalăm Windows 10 imediat, a doua variată este de preferat atunci când dorim să instalăm Windows 10 ˝pe curat˝, folosind o altă partiţie liberă sau înlăturând complet sistemul de operare instalat anterior.

Având bifată opţiunea Create installation media for Another PC, ecranul următor ne permite să alegem între crearea automată a unui stick USB bootabil cu Windows 10 şi obţinerea directă a fişierului Windows 10 ISO, download într-o locaţie la alegere pe hard disk. Bifând prima opţiune, nu rămâne decât să alegem dispozitivul USB flash pe care vrem să îl convertim în stick de instalare Windows 10, formatarea dispozitivului de stocare şi transferul fişierelor necesare fiind realizate automat.

Dacă am optat pentru obţinerea fişierului Windows 10.ISO, după încheierea procesului de download va trebui să deschidem fişierul cu un program de inscripţionat CD/DVD (ex. ImgBurn) şi să furnizăm un DVD blank. Atenţie: nu transferaţi fişierul .ISO direct pe suportul DVD folosind operaţiuni copy/paste.

Cum instalezi Windows 10

Pentru a porni programul de instalare Windows 10 de pe stick USB sau DVD-ul proaspăt creat este necesară repornirea PC-ului, urmată de selectarea dispozitivului USB flash sau a unităţii CD/DVD ca dispozitiv de Boot. Putem face asta în două moduri: activând meniul de boot al PC-ului folosind apăsări rapide ale tastei F10 sau F12 imediat după pornirea PC-ului, sau din BIOS. Dacă activarea meniului de boot nu a reuşit, putem accesa BIOS-ul calculatorului (tasta Del, sau F2) pentru a seta pornirea de dispozitivul USB sau DVD folosit ca mediu de instalare. Aspectul şi organizarea listelor de meniuri în BIOS diferă considerabil de la un dispozitiv la altul, astfel că pentru găsirea meniului de Boot ar putea fi utilă consultarea manualului de instalare a plăcii de bază.

Instalare Windows 10 - selectarea dispozitivului de boot în BIOS

Odată ce am pornit programul de instalare Windows 10 de pe stick USB sau DVD va trebui să alegem limba pentru instalare, formatul pentru dată şi oră, respectiv tipul tastaturii. Windows 10 poate fi instalat ca upgrade pentru sistemul de operare existent, păstrând intacte aplicaţiile instalate, setările şi restul fişierelor de pe partiţia de sistem. Alternativ, opţiunea Install Windows Only ne permite să instalăm Windows 10 ˝pe curat˝, alegând o partiţie liberă pentru instalare sau formatând o partiţie existentă.

ATENŢIE: alegeţi cu grijă locaţia dorită pentru instalare, evitând partiţiile pe care sunt găzduite fişiere pe care doriţi să le păstraţi.

În funcţie de configuraţia dispozitivului şi tipul de instalare preferat (upgrade sau instalare pe curat), procesul poate dura între câteva minute şi mai mult de o oră.

Disponibil gratuit pentru download, Windows 10 poate fi instalat şi fără introducerea aşa numitului product key, acesta putând fi achiziţionat ulterior pentru finalizarea procesului de activare Windows 10

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult