Apple a anunţat că iOS 8 va fi disponibil pe 17 septembrie pentru toţi utilizatorii, însă a lansat deja varianta Gold Master a sistemului de operare pentru dezvoltatori. Deşi nu poate fi descărcată în mod oficial prin intermediul iTunes sau folosind funcţia de update OTA de pe dispozitivele Apple, există deja link-uri de download neoficiale de pe site-uri de filesharing precum Mega.
Fiind vorba despre o variantă finală, nu este necesară înregistrarea dispozitivului în programul pentru dezvoltatori, deci poate fi instalat pe orice dispozitiv cu sau fără ID-uri înregistrate pe serverele Apple. În cele ce urmează vom parcurce paşii necesari pentru descărcarea şi instalarea noului iOS 8 pe dispozitivele voastre înainte de data de lansare oficială.
Atenţie! Ghidul implică instalarea unui software care încă nu a fost lansat oficial şi care ar putea fi încă problematic. Este posibil ca anumite aplicaţii să nu mai funcţioneze după update, întrucât nu toţi dezvoltatorii le-au actualizat cu suport pentru iOS 8. De asemenea, trebuie să aveţi câteva cunoştinţe de bază în utilizarea unui computer şi al internetului. Nu încercaţi să faceţi update-ul fără să citiţi în întregime ghidul de mai jos.
Prima dată trebuie identificat modelul de dispozitiv pe care îl ai la îndemână. Am ataşat la finalul articolului link-uri către iOS 8 sortată pe modele de dispozitive (iPhone, iPad sau iPod Touch). Puteţi afla ce model de telefon sau tabletă aveţi citind codul de pe spatele dispozitivului. Software-ul descărcat trebuie neapărat să fie dedicat modelului respectiv. Dacă a fost decărcată varianta greşită, instalarea nu va porni. Odată identificat modelul, accesezi link-ul de download şi salvezi fişierul în computer.
Odată cu noul iOS 8, Apple a lansat şi o nouă variantă de iTunes. Cei care au Apple Software Update activ vor primi automat notificare pentru descărcarea noii versiuni. În cazul în care actualizarea nu s-a făcut automat, trebuie să intraţi în iTunes şi să căutaţi update-ul manual. Pe Mac OS X acest lucru se face din aplicaţia Software Update, apăsând pe butonul în formă de măr din stânga sus. Pe Windows trebuie să porneşti iTunes, să apeşi tasta ALT pentru a afişa meniul şi să selectezi meniul Help şi apoi Check for Updates.
Înainte de orice update important este bine să faci un backup al dispozitivului. În cazul în care ceva nu merge bine, poţi astfel să reinstalezi sistemul de operare şi să păstrezi toate informaţiile şi setările de pe dispozitiv. Backup-ul se poate face pe iCloud direct de pe dispozitiv sau pe computer din iTunes.
Pentru Backup pe iCloud accesaţi Settings > iCloud > Storage & Backup > Back Up Now.
Pentru Backup în iTunes: Click pe dispozitiv din meniul de sus > Click pe This Computer > Back Up Now.
Odată ce backup-ul este gata, nu rămâne decât să instalaţi noul sistem de operare pe dispozitiv. Întrucât funcţia Check for Update nu va găsi noul iOS 8, va trebui selectat pentru update fişierul salvat la Pasul 1. Acest lucru se face ţinând apăsat tasta SHIFT în timp ce dai click pe butonul Check for Update pe Windows şi ţinând tasta ALT (option) pe Mac OS X. Alegi fişierul din browser şi apeşi pe Open.
Pentru a începe instalarea trebuie apăsat pe butonul Update din noul dialog afişat.
Progresul instalării va fi afişat atât în iTunes, cât şi pe display-ul dispozitivului.
După instalare, nu mai rămâne decât să configuraţi dispozitivul direct, fără a folosi un computer sau iTunes.
iPhone
iPad
iPod Touch